Corpurile a două persoane fără adăpost au fost găsite pe Insula La Réunion după trecerea devastatoare, luni, a violentului ciclon, împotriva căruia populaţia s-a pregătit bine, iar bilanţul a crescut astfel la trei morţi pe această insulă franceză de la Oceanul Indian, anunţă marţi ministrul francez de Interne Gérald Darmanin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din nefericire, am descoperit alte două corpuri ale unor persoane fără adăpost care au refuzat o primire de urgenţă”, a anunţat în cadrul unei interpelări în Adunarea Naţională ministrul de Interne şi al Teritoriilor de peste mări.

 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Un bărbat fără adpost a fost descoperit mort înecat în albia unui râu, în apropierea căruia a instalat un cort, la Salazie, în centrul insulei.

Alt bărbat fără adăpost a fost găsit mort într-o colibă de tablă la Tampon (sud), potrivit anturajului ministrului.

Corpul altui bărbat fără adăpost a fost descoperit la Saint-Gilles (vest), în primele ore ale trecerii ciclonului, luni.

O alertă cod roşu de ciclon, prin care locuitorii Insulei La Réunion au fost obligaţi să rămână în locuinţe din cauza lui Belal, a fost ridicată marţi.

Ciclonul a măturat apoi Mauritius, unde a adus ploi diluviene şi rafale violente de vânt.

Pe această insulă, Belal s-a soldat cu un mort.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.