Presa transnistriană a anunţat vineri dimineaţă că ”o serie de unităţi militare au intrat în stare de alertă, militarii au fost echipaţi cu cele necesare şi au efectuat un marş la destinaţie, unde a început exerciţiul propriu-zis”. Aceste noi exerciţii militare au loc la o săptămână după ce liderul separatist Evgheni Şevciuk a emis un decret privind aderarea Transnistriei la Rusia, scrie Radio Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tiraspolul nu a anunţat numărul militarilor care participă la aceste exerciţii, însă executivul separatist a precizat că este vorba despre o unitate specială şi una de pontonieri.

”Militarii transnistrieni au studiat regulile de tragere cu aruncătorul de grenade antitanc, modul de funcţionare al staţiilor radio şi au simulat acordarea primului ajutor răniţilor”, se arată în anunţul autorităţilor transnistriene.

De asemenea, se pare că unităţile militare au participat la exerciţii de distrugere a transportatoarelor blindate.

Ultimele exerciţii militare s-au desfăşurat sub supravegherea ministrului separatist al Apărării, Ruslan Paulesco.

Săptămâna trecută, liderul separatist Evgheni Şevciuk a semnat un decret care pune în aplicare rezultatul unui referendum nerecunoscut de la 17 septembrie 2006, atunci când 97% dintre locuitorii regiunii au votat pentru alipirea la Rusia. Însă, consultarea populară nu a fost recunoscută de nicio instituţie internaţională.

O asemenea măsură ar reprezenta primul pas către aderarea regiunii separatiste la Federaţia Rusă. De asemenea, decretul semnat de liderul separatist mai prevede şi ajustarea legislaţiei transnistrene la cea rusească.

Regiunea Transnistria şi-a proclamat "independenţa" faţă de Republica Moldova în anii '90, în urma unui război sângeros, care s-a soldat cu aproximativ 1.500 de morţi. Însă, regiunea reparatistă nu este recunoscută de comunitatea internaţională, inclusiv Moscova.

Rusia a desfăşurat trupe în zonă: este vorba de circa 1.300 de militari, dintre care 350 fac parte din trupe de menţinerea păcii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.