Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, are deja planuri pentru a nu participa la un summit al miniştrilor de Externe din NATO, care va avea loc în perioada 5-6 aprilie la Bruxelles, preferând să rămână la Washington pentru a aştepta vizita preşedintelui Chinei, Xi Jinping. Însă, liderul diplomaţiei americane va participa în aceeaşi lună la o vizită mult aşteptată în Rusia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Xi Jinping va purta discuţii în zilele de 6-7 aprilie cu republicanul Donald Trump la reşedinţa luxoasă Mar-a-Lago din Palm Beach, iar Tillerson are de gând să sară peste summitul aliaţilor de la Bruxelles tocmai pentru a se întâlni cu liderul chinez în Florida. 

Însă, Tillerson riscă să alimenteze o percepţie periculoasă dacă va renunţa la summitul aliaţilor, dar va merge mai departe cu vizita programată în Rusia. În acest sens, unele ţări partenere sunt deja îngrijorate că administraţia Trump este mai interesată să negocieze cu marile puteri, iar naţiunile mici pot aştepta atenţia liderului american, întrucât sunt oricum dependente de securitatea asigurată de Washington.

Donald Trump şi-a exprimat adeseori admiraţia pentru preşedintele Vladimir Putin, în vreme ce Tillersoan a colaborat îndeaproape cu guvernul rus din poziţia de director executiv al Exoon Mobil. De asemenea, actualul şef al diplomaţiei americane s-a îndoit anterior de necesitatea sancţiunilor economice împotriva Moscovei, iar fosta sa companie are interese financiare majore în Rusia.

Departamentul de Stat a precizat că Rex Tillerson se va întâlni miercuri cu miniştri de Externe din 26 de ţări membre NATO - cu excepţia Croaţiei - la o şedinţă despre eforturile coaliţiei de combatere a jihadiştilor Statului Islamic. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, trebuia să ajungă luni la Washington pentru o vizită de trei zile, care ar fi inclus discuţii cu secretarul Apărării, James Mattis.

Între timp, reprezentanţii guvernamentali au confirmat că Tillerson nu are de gând să participe la o întâlnire separată cu cei 26 miniştrii de Externe din NATO, iar toate discuţiile vor fi purtate în cadrul întâlnirii despre combaterea ISIS.

”După aceste consultări şi întâlniri, el va pleca în aprilie la o întâlnire a G7 din Italia şi apoi la o serie de întâlniri în Rusia”, a precizat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

Democratul Eliot Engel a explicat că Tillerson comite o eroare gravă prin ignorarea discuţiilor de la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.