Premierul Marii Britanii, Theresa May, a avertizat duminică după-amiază că vor exista momente extrem de dificile în negocierea unui acord de Brexit, motivând că acesta este un argument puternic pentru care trebuie să existe o conducere puternică şi stabilă după alegerile anticipate pe Downing Street, transmite BBC.
De asemenea, premierul şi-a exprimat neîncrederea cu privire la posibilitatea ca negociatorii să discute înainte de toate de nota de plată pe care o vor plăti britanicii pentru Brexit.
May a reiterat că vrea negocieri simultane pentru termenii divorţului şi un nou acord comercial între UE şi Marea Britanie.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Reacţia premierului vine la o zi după ce liderii europeni au adoptat în mod unanim principiile directoare pentru negocieri, care arată că nu vor exista discuţii despre viitoarea relaţie înainte de înregistrarea unui ”progres suficient” pe o serie de probleme cheie, precum soarta cetăţenilor europeni, nota de plată şi graniţa dintre cele două Irlande.
Theresa May a precizat că cele două părţi sunt de acord în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor britanici care trăiesc în ţările UE şi a cetăţenilor europeni din Regatul Unit.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.