Liderii celor 28 de state membre UE se întâlnesc miercuri la o cină - cu un meniu încărcat - la Salzburg, unde vor încerca să-şi potolească certurile pe tema migraţiei, înainte să lanseze o numărătoare inversă finală în vederea finalizării dificilelor negocieri ale Brexitului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ei îşi vor continua dezbaterile joi, pe tema securităţii, după care vor încheia printr-o nouă discuţie referitoare la divorţul cu Regatul Unit, de această dată fără premierul Theresa May, cu şase luni înaintea divorţului programat de Londra.

Întâlnirea lor în Austria este un summit ”informal” - fără decizii prevăzute -, dar ea vizează să pregătească terenul următoarelor luni.

Dezbaterile pe tema migraţiei, miercuri, vor puncta o vară de conflicte diplomatice la Marea Mediterană cu privire la nave care transportă migranţi, cărora Italia refuză de-acum să le deschidă porturile în lipsa unor promisiuni de împărţire a primirii acestora.

”Tensiunile dintre statele membre au reapărut din cauza fluxului migranţilor către UE”, a deplâns preşedintele Consiliului European Donald Tusk în scrisoarea prin care i-a invitat pe cei 28, în pofida scăderii puternice a numărului sosirilor pe coastele europene faţă de vârful din 2015.

”Dacă unii vor să rezolve criza, iar alţii vor s-o folosească, ea va rămâne de nesoluţionat”, a pus în gardă liderul european, îndemnând să se pună capăt, la Salzburg, ”resentimentului reciproc”.

FĂRĂ COTE DE PRIMIRE

S-au înregistrat puţine progrese în vară în vederea concretizării proiectelor europene privind ”centre controlate” în Europa sau în distingerea rapidă a solicitanţilor de azil legitim de migranţi economici de expulzat.

În ceea ce priveşte proiectul ”platformelor de debarcare” în afara UE a migranţilor salvaţi pe mare, ale cărui contururi sunt vagi, nicio ţară africană nu s-a declarat pregătită, pentru moment, să-l accepte.

Este necesar ”să se implementeze un sistem mai pevizibil, pentru oprirea soluţiilor ad-hoc ale debarcărilor” de tipul celor dificil găsite în vară pentru nave ca Aquarius sau Diciotti, declară un diplomat european.

Însă ”Salzburg va fi o dezbatere, nu e nimic foarte concret de aşteptat”, avertizează el.

Va fi nevoie de ”aproximativ 20 de ţări” pregătite să împartă primirea migranţilor eligibili la azil, apreciază alt diplomat, pentru că ”nu vor exista noi cote obligatorii”, în opinia sa, după controversele referitoare la cele aplicate cu forcepsul în perioada 2015-2017.

În schimb, europenii se înţeleg de-acum asupra obiectivelor expulzărilor de migranţi neeligibili la azil, să exercite presiunii asupra ţărilor de tranzit şi de origine şi să consolideze frontierele externe ale UE.

”EVITAREA CATASTROFEI”

Pe frontul Brexitului, Theresa May va profita de cina de miercuri pentru a-şi expune poziţia în faţa omologilor cu privire la termenii divorţului cu UE. Cei 27 vor face apoi rezumatul a doua zi, fără ea, la o masă de lucru.

Negocietorii erau însărcinaţi să ajungă la un acord până la summitul de la 18 octombrie, la Bruxelles, în vederea organizării divorţului lor, prevăzut la sfârşitul lui martie 2019 şi să pună bazele relaţiei lor viitoare. Însă acest calendar pare tot mai de nesusţinut în vederea depăşirii blocajelor care există în continuare.

La Salzburg, a anunţat Donald Tusk marţi, Cei 27 vor dezbate despre convocarea unui summit extraordinar în noiembrie, după cel din octombrie, în vederea creşterii şanselor de reuşită.

”Din nefericire, scenariul unui «no deal» (absenţa unui acord) este încă de luat în calcul. Dar dacă acţionăm cu responsabilitate, putem evita o catastrofă”, apreciază Tusk.

Summitul din octombrie ”va fi momentul adevărului”, a insistat la rândul său, marţi, negociatorul-şef al Celor 27, francezul Michel Barnier, care a explicat că va fi vorba despre momentul ”în care vom vedea dacă un acord ne este la îndemână” şi ”dacă problema irlandeză este rezolvată”.

Londra şi Bruxellesul au ajuns la un compromis asupra celei mai mari părţi a contencioaselor legate de divorţ, mai ales asupra încheierii socotelilor financiare, însă continuă să se lovească în principal de această problemă a sorţii frontierei irlandeze.

Cele două prţi sunt de acord să evite o reinstalare a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, însă Londra contestă termenii ”plasei de siguranţă” ("backstop") cerute de UE în vederea garatării acestui rezultat.

”Eu cred că vim avea un acord bun” cu Bruxellesul, a prevoznizat însă May luni, dând asigurări celor care-i contestă strategia de negociere a Regatului Unit că singura alternativă la proiectele sale de păstrare a unei relaţii comerciale strânse cu UE ”va fi absenţa acordului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.