Mohammed Shaham, un palestinian în vârstă de 21 de ani, a fost ucis, luni, după ce a încercat, potrivit poliţiei israeliene, să înjunghie reprezentanţi ai forţelor de securitate care desfăşurau o operaţiune într-un cartier al Ierusalimului de Est, o zonă ocupată şi anexată de Israel, relatează AFP.
El a fost împuşcat în cap de la mică distanţă de către forţele israeliene în casa familiei, a declarat tatăl său, Ibrahim, potrivit agenţiei oficiale de ştiri palestiniene Wafa.
Poliţia a precizat că a lansat peste noapte o operaţiune pentru a localiza armele în Kafr Aqab, un cartier din spatele ”gardului de securitate” al Israelului şi învecinat cu oraşul Ramallah din Cisiordania.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Un suspect care a încercat să ne înjunghie luptătorii a fost neutralizat”, a menţionat poliţia într-un comunicat, adăugând că tânărul a decedat într-un spital militar în urma rănilor cauzate.
Incidentul a avut loc după un jaf armat în oraşul vechi al Ierusalimului, sâmbătă seara, care s-a soldat cu opt persoane rănite, şi după o escaladare militară de trei zile în Fâşia Gaza. Armata israeliană a desfăşurat o ”operaţiune preventivă” împotriva Jihadului Islamic, o mişcare islamistă armată din enclava aflată sub blocada israeliană, care a răspuns cu salve de rachete împotriva Israelului.
Cel puţin 49 de palestinieni, inclusiv combatanţi, dar şi civili şi copii, au murit în timpul acestui focar de violenţă care s-a încheiat cu un armistiţiu pe 7 august, favorizat prin medierea Egiptului.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de numărul de copii palestinieni ucişi, săptămâna trecută, şi a cerut responsabililor să dea socoteală.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.