Reprezentanţi de rang înalt talibani negociază în secret cu oficiali afgani în vederea unui armistiţiu, potrivit comandantului forţelor americane şi NATO în Afganistan, generalul John Nicholson, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se desfăşoară multă activitate diplomatică şi dialog în culise, la niveluri multiple”, a declarat miercuri generalul Nicholson într-o conferinţă de presă cu jurnalişti, la Pentagon.

Reprezentantul militar american, în opinia căruia negocierile au un ”potenţial enorm”, s-a abţinut să numească persoanele angajate în acest dialog, dar a spus că lideri talibani ”de nivel intermediar şi de nivel înalt” participă la el alături de conducători afgani.

”Aş vrea să subliniez că ei s-au întâlnit în secret. Aşa au putut să avanseze”, a adăugat generalul Nicholson, care urmează să plece în curând de la conducerea Operaţiunii Resolute Support în Afganistan.

”Colegii mei diplomaţii se ocupă de asta, iar succesul lor depinde în parte de confidenţialitatea procesului”, a spus el.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani le-a propus talibanilor, la sfârşitul lui februarie, negocieri de pace prin care aceştia să fie recunoscuţi ca partid politic, dacă acceptă un armistiţiu şi recunosc Constituţia din 2004.

Talibanii nu au răspuns în mod oficial şi şi-au multiplicat de atunci atentatele sângeroase, mai ales la Kabul, devenit din 2017 locul cel mai periculos pentru civili în această ţară.

Însă, în opinia generalului Nicholson, "violenţa şi progresul pot coexista”. El a comparat situaţia actuală din Afganistan cu cea din Columbia înaintea de semnarea de către Guvernul columbian a unui acord de pace cu rebeliunea FARC, unde negocieri au avut loc în timp ce continuau luptele.

”DISCUŢII INTENSE”

”Guverne străine, organizaţii internaţionale, lideri afgani - din Guvern şi din afara lui - sunt angajaţi cu toţii, la un nivel sau altul, într-un dialog cu cei care cooperează cu talibanii sau cu anumiţi lideri talibani”, a declarat el.

”Acest lucru explică de ce nu am primit niciodată un răspuns formal la oferta de pace a preşedintelui Ghani. Se poartă discuţii intense în rândul talibanilor”, a adăugat el.

Generalul american a recunoscut că, în privinţa violenţei, ”sunt încă multe de făcut” într-o ţară în care coexistă 21 de organizaţii considerate teroriste, inclusiv gruparea Statul Islamic (SI) şi Al-Qaida.

”Mulţumită superbelor eforturi ale forţelor noastre antiteroriste, am putut să menţinem presiunea asupra lor”, a declarat el. ”Însă este prea devreme să scădem presiunea”.

Talibanii au revendicat un atac de miercuri, în zori, la un comisariat din capitala Logar, la mai puţin de 70 de kilometri sud-est de Kabul, soldat cu patru morţi în rândul poliţiştilor şi opt răniţi civili.

Ei au îndemnat recent populaţia din Kabul să stea departe de ”instalaţii militare”, pe care ar putea să le atace, din grija de a ”evita victime civile”.

Generalul Nicholson, care a fost numit în martie 2016 la conducerea forţelor Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan pe o perioadă de doi ani, urmează să fie înlocuit în curând cu generalul Scott Miller, în vârstă de 57 de ani, un specialist în misiunii periculoase şi ultrasecrete.

Numirea generalului Miller - dezvăluită săptămâna trecută de Wall Street Journal (WSJ) -, care urmează să fie confirmată de Congres, a fost confirmată marţi seara de Pentagon.

Aproximativ 14.000 de militari americani sunt staţionaţi în Afganistan, unde reprezintă cel mai important contingent al forţelor NATO însărcinate să formeze şi să susţină armata afgană. Unii dintre ei desfăşoară de asemenea operaţiuni antiteroriste, care vizează mai ales SI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.