Talibanii au cucerit un district, Nerkh, aflat sub controlul Guvernului afgan la periferia kabulului, înainte de intrarea în vigoare a unui armistiţiu de trei zile, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului afgan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Districtul Nerkh, situat la aproximativ 40 de kilometri sud-vest de capitala afgană, în provincia Wardak, a servit mult timp talibanilor ca punct de acces în Kabul sau ca bază în lansarea unor atacuri.

”Forţele de securitate şi de apărare au operat o retragere tactică din sediul poliţiei locale a districtului Nerkh", a declarat AFP un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Tareq Arian.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a anunţat că insurgenţii au preluat marţi controlul districtului .

Ministerul afgan al Apărării a anunţat miercuri că intenţionează să lanseze o ofensivă în vederea recuceririi districtului.

Porţiuni largi din provincia Wardak şi din provincia vecină Logar - strategice în vederea intrării în Kabul - se află sub controlul sau sunt contestate de ani de zile de către talibani.

Combatanţi talibani încercuiesc tot mai multe centre urbane afgane şi alimentează speculaţii potrivit cărora aşteaptă o retragere a americanilor în vederea lansării unor ofensive vaste împotriva oraşelor afgane.

Cucerirea acestui district intervine în contextul în care joi urmează să intre în vigoare un armistiţiu de trei zile, cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea musulmană care marchează săptămâna aceasta încheierea Ramadanului.

Armistiţiul este susţinut atât de către talibani, cât şi de către Guvernul afgan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.