Taiwanul a anunţat, joi, că plănuieşte o creştere a bugetului militar, care va atinge un nivel fără precedent, într-un context de tensiuni sporite cu China, care în luna august a organizat manevre militare ample în largul coastelor insulei, relatează AFP.
Taipei-ul a propus un nou buget militar de 415,1 miliarde de dolari taiwanezi (13,7 miliarde de euro) pentru anul viitor, o creştere cu 13% faţă de anul trecut. Această sumă record trebuie aprobată de Parlament.
Un buget special va fi alocat în special pentru achiziţionarea de avioane de vânătoare, a precizat organismul care se ocupă de bugete, într-un comunicat de presă.
”Pentru a proteja securitatea naţională, bugetul general al apărării pentru anul viitor va ajunge la 586,3 miliarde de lei, un nivel record”, a spus un purtător de cuvânt, citându-l pe premierul Su Tseng-chang.
Manevrele militare masive ale Chinei din această lună - lansate după vizita preşedintei Camerei SUA, Nancy Pelosi, la Taipei - au alimentat tensiunile în strâmtoarea Taiwan la cel mai înalt nivel de ani din ultimii an, sporind temerile că Beijingul va folosi forţa pentru a prelua controlul insulei, pe care o consideră teritoriu propriu.
Taipei rămâne cu mult depăşit numeric faţă de Beijing, cu 88.000 de forţe terestre faţă de un milion de forţe chineze, potrivit estimărilor Pentagonului.
Taiwanul şi-a modernizat flota de luptă învechită în ultimii ani, pe fondul temerilor tot mai mari cu privire la o potenţială acţiune militară a Chinei şi a presiunii continue din partea incursiunilor chineze tot mai frecvente în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ).
Anul trecut, Taiwanul a înregistrat aproximativ 950 de incursiuni ale avioanelor de război chineze în ADIZ, potrivit unei baze de date compilate de AFP, mai mult decât dublul celor aproximativ 380 înregistrate în 2020.




























