Taiwanul nu va permite niciodată Chinei să ”se amestece” în viitorul său, a anunţat Guvernul taiwanez miercuri, după ce un purtător de cuvânt al executivului chinez a declarat că Beijingul este dispus să depună toate eforturile pentru o ”reunificare” paşnică cu Taipeiul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Afaceri din Taiwan din China, a declarat într-o conferinţă de presă la Beijing, înaintea congresului Partidului Comunist de luna viitoare, care are loc o dată la cinci ani, că Beijingul este dispus să depună cele mai mari eforturi pentru a realiza ”reunificarea” paşnică cu Taipeiul.

”Patria-mamă trebuie reunificată şi va fi inevitabil reunificată”, a mai spus Ma.

Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan a anunţat că viitorul insulei este decizia celor 23 de milioane de persoane care alcătuiesc populaţia ţării.

”Nu permitem niciun amestec din cealaltă parte a strâmtorii Taiwan”, se mai arată în comunicat.

China foloseşte exerciţii militare ilegale şi represalii juridice şi economice pentru a încerca să constrângă cetăţenii Taiwanului, a adăugat consiliul, etichetând comportamentul Beijingului drept ”abominabil”.

Beijingul revendică Taiwanul guvernat democratic ca fiind propriul teritoriu. În schimb, Guvernul Taiwanului respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei.

De asemenea, statul chinez desfăşoară exerciţii militare în apropiere de Taiwan de la începutul lunii trecute, după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taipeiul. Drept urmare, Beijingul a lansat rachete în apele din apropierea insulei, deşi activităţile s-au redus în amploare de atunci.

În plus, China a propus un model ”o ţară, două sisteme” pentru Taiwan, similar cu formula în baza căreia fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub stăpânirea chineză în 1997.

Ma a spus că Taiwanul ar putea avea un ”sistem social diferit de cel continental” care să asigure respectarea modului lor de viaţă, inclusiv libertăţile religioase, dar asta ”sub condiţia prealabilă de asigurare a suveranităţii naţionale, securităţii şi intereselor de dezvoltare”.

Toate partidele politice din Taiwan au respins această propunere şi aproape că nu are sprijin public, potrivit sondajelor de opinie, mai ales după ce Beijingul a impus o lege privind securitatea naţională Hong Kong-ului în 2020, după ce oraşul a fost zguduit de protestele antiguvernamentali.

”Poporul taiwanez a respins-o deja în mod clar”, a mai precizat Consiliul pentru afaceri continentale.

De asemenea, China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său, adoptând o lege în 2005 care acordă ţării temeiul legal pentru lansarea unei acţiuni militare împotriva Taiwanului dacă se separă sau intenţionează să procedeze astfel.

China a refuzat să discute cu preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen de când a preluat mandatul pentru prima dată în 2016 Ea s-a oferit în mod repetat să vorbească pe baza egalităţii şi a respectului reciproc.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.