Kirstjen Nielsen, Secretarul pentru Securitate Internă din administraţia Trump, a fost întâmpinată de protestatari la un restaurant mexican, pe fondul tensiunilor cauzate de separarea copiilor de părinţii lor la graniţa cu Mexicul, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Videoclipurile arată protestatarii cum ţipă către Nielsen, în timp ce ea încearcă să ignore scandările.

„Cum poţi să te bucuri de o cină mexicană în timp ce deportezi şi trimiţi la închisoare zeci de mii de oameni care vin aici să ceară azil?”, a spus o persoană.

„Îţi cerem să închei separarea familiilor!”, „Ruşine!”,  „Dacă copiii nu mănâncă în pace, nici tu nu vei mânca în pace”, au fost printre scandările protestatarilor.

Agenţii de securitate s-au poziţionat lângă Nielsen, care a ignorat protestatarii. Ei au dat drumul la înregistrări audio cu copiii care plângeau după ce au fost luaţi de lângă părinţiilor.

„Cum te face asta să te simţi? Auzi copiii cum plâng?”, a întrebat un protestatar.

Nielsen a susţinut politica administraţiei Trump într-un discurs de luni, declarând: „Nu ne vom cere scuze pentru că ne facem treaba sau pentru ce fac forţele poliţiei, facem doar ce poporul american aşteaptă de la noi să facem.”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.