Preşedintele Donald Trump a reuşit să genereze duminică noaptea un nou val de critici dure, atât din partea democraţilor, cât şi a republicanilor, după ce a minimalizat asasinarea politică unor lideri ai opoziţiei ruse, precum şi invazia rusă din Ucraina, refuzând să se distanţeze de Vladimir Putin şi susţinând că poartă numai respect pentru liderul Rusiei, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îl respect. Bine, eu respect foarte mulţi oameni, dar asta nu înseamnă că mă voi înţelege cu ei”, a declarat preşedintele american într-un interviu pentru Bill O'Reilly de la Fox News.

De asemenea, miliardarul republican a evitat să condamne asasinarea unor jurnalişti şi disidenţi din Rusia la posibila comandă politică a Kremlinului

”Avem şi noi o mulţime de ucigaşi. Crezi că ţara noastră este inocentă? Uită-te la ce am făcut şi noi. Am comis o grămadă de erori”, a completat Donald Trump.

Republicanul Mitch McConnell se numără printre primii politicieni americani care l-au criticat pentru declaraţii pe preşedintele Statelor Unite.

”Nu cred că există vreo echivalenţă între acţiunile luate de Rusia şi cele luate de Statele Unite. El este un fost agent KGB. Vorbim de un bătăuş care nu a fost ales în urma unor alegeri considerate credibile de cei mai mulţi oameni”, a subliniat liderul republicanilor din Senat.

Între timp, un ex-ambasador american în Rusia a catalogat drept ”dezgustătoare” comentariile făcute de Donald Trump.

”Este dezgustătoare şi incorectă echivalenţa morală pe care Trump continuă să o tragă între Statele Unite şi Putin”, a scris MIchael McFaul pe Twitter.

Republicanii i-au cerut deja preşedintelui american să se distanţeze de Vladimir Putin. Însă, se pare că aseemenea apeluri nu au avut niciun impact asupra liderului Statelor Unite.

În timpul campaniei electorale, miliardarul republican a refuzat să-l condamne pe liderul rus, precizând că este în interesul Statelor Unite dezvoltarea unor relaţii mai bune cu Kremlinul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.