Senatul american l-a confirmat pe Mark T. Esper în funcţia de Secretar al Apărării marţi, încheindu-se astfel cea mai lungă perioadă în care Pentagonul nu a avut un lider, informează New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Esper, un fost soldat care a luptat în războiul din Golf din 1991 pentru ca apoi să facă lobby pentru firma de armament Raytheon, îl înlocuieşte pe Jim Mattis, care şi-a dat demisia în decembrie în urma unei dispute privind retragerea trupelor americane din Siria.

Esper se va afla la conducerea celor 1,2 milioane soldaţi, una dintre cele mai mari armate din lume, în contextul în care SUA este implicată într-o campanie de presiune maximă prin sancţiuni economice impuse Iranului, această situaţie tensionată aducând SUA şi Iranul mai aproape de o confruntare militară.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Astfel, Esper va fi o nouă voce printre consilierii de securitate ai lui Trump, cei care vor să îşi exercite influenţa în probleme precum încheierea războiului din Afganistan şi negocierile cu Turcia, care a cumpărat un sistem de rachete de la Rusia.

Trump a anunţat în iunie înlocuirea lui Patrick Shanahan la şefia Pentagonului cu adjunctul său însărcinat cu Forţele terestre Mark Esper.

Shanahan, fostul număr doi al Pentagonului, a fost ales ca secretar al Apărării interimar pentru a-i succeda în post fostului general din cadrul Corpului Puşcaşilor Marini Jim Mattis, în urma demisiei acestuia în decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.