Statele Unite i-au impus sancţiuni fostului preşedinte cubanez Raul Castro, pe care-l acuză de încălcări ale drepturilor omului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sancţiunile constau în interdicţia de a călători în Statele Unite şi îl vizează atât pe Raul Castro, în vârstă de 88 de ani, fratele lui Fidel Castro, cât şi întreaga sa familie, inclusiv pe fiica sa Mariela Castro Espin, o activistă a comunităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi în prevenţia SIDA. Ea s-a dus în Statele Unite în 2012.

În funcţia sa în cadrul Partidului Comunist Cubanez, pe care şi le-a păstrat, după ce a plecat de la preşedinţie, ”Raul Castro supervizează un sistem de detenţie arbitrară a mii de cubanezi, care deţine în prezent peste 100 de deţinuţi politici”, a denunţat joi, într-un comunicat, Pompeo.

Sancţiunile sunt menite să-l pedepsească pe Raul Castro şi din cauza susţinerii sale a lui Nicolas Maduro, a cărui preşedinţie în Venezulea este considerată ilegitimă de către Washington.

”Statele Unite susţin ferm drepturile popoarelor cubanez şi venezuelean”, a subliniat Pompeo în comunicat.

”Vom continua să căutăm toate instrumentele diplomatice şi economice necesare pentru a ajuta poporul venezuelean să realizeze tranziţia pe care o merită”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.