Cele patru membre democrate ale Congresului american atacate de Donald Trump l-au acuzat pe preşedintele american că urmează „agenda naţionaliştilor care susţin supremaţia albilor” şi aU cerut americanilor „să nu cadă în plasa” retoricii sale care divizează, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o conferinţă de presă comună, cele patru femei i-au răspuns lui Trump după ce acesta le-a transmis „să se întoarcă în ţările pline de infracţiuni” din care vin.

Dintre cele patru, doar Ilhan Omar, care reprezintă statul Michigan, nu a fost născută în SUA. Ea a venit în Statele Unite la vârsta de 12 ani ca refugiat iar cinci ani mai târziu a obţinut cetăţenia americană.

Cele patru femei – Omar, Alexandria Ocasio-Cortez din New York, Rashia Tlaib din Michigan şi Ayanna Pressley din Massachusetts – au numit afirmaţiile lui Trump ca fiind un atac „rasist în mod flagrant” asupra unor alese în Congres şi o încercare de a distrage atenţia de la practicile corupte şi inumane ale administraţiei sale.

„Este o distragere de la problemele care contează pentru poporul american, pentru care noi am fost trimise aici cu un mandat de la cei care ne-au ales”, a declarat Pressley, prima femeie de culoare aleasă în Congres din Massaschusetts.

„Este agenda naţionaliştilor care susţin supremaţia albilor, fie că se întâmplă în chat-uri online sau la televiziuni, iar acum a ajuns în grădina Casei Albe”, a afirmat Omar, făcând referire la „un moment istoric” pentru SUA.

Făcând referire la comentariile vulgare făcute de Trump în public şi în privat despre femei, persoane de culoare şi naţiuni africane, Omar a declarat că el a încălcat jurământul său prin permiterea „unor abuzuri faţă de drepturile omului” la graniţa dintre SUA şi Mexic şi prin colaborarea cu un guvern străin la alegerile prezidenţiale din 2016, acuzaţie negată de Trump.

„Este timpul să nu îi mai permitem acestui preşedinte să facă o farsă din Constituţia noastră. Este timpul să suspendăm acest preşedinte”, a precizat ea.

Ocasio-Cortez, care s-a născut în Bronx, New York, a declarat că nu a fost surprinsă de comentariile lui Trump.

„Acest preşedinte ... nu ştie cum să îşi apere politicile, aşa că ne atacă personal”, a afirmat Ocasio-Cortez.

Tlaib, fiica unor imigranţi pakistanezi născută în Detroit, a cerut din nou ca Trump să fie suspendat din cauza „lipsei de respect faţă de Constituţia Statelor Unite”.

„Din păcate, nu este prima şi nici ultima oară când auzim un limbaj dezgustător de la preşedinte. Ştim că acesta este el”, a afirmat ea.

În acelaşi timp cu discursul celor patru, Trump a postat pe Twitter afirmând că declaraţiile sale provocatoare au forţat democraţii să le susţină pe cele patru membre ale Congresului iar acest lucru înseamnă că ei „susţin socialismul, ura faţă de Israel şi faţă de SUA! Nu este bine pentru democraţi!”.

Luni, Trump le-a atacat din nou, în mod violent, pe patru alese democrate provenind din rândurile  minorităţilor,  pe care le-a acuzat că ”iubesc inamicii” Americii şi le-a îndemnat să părăsească Statele Unite, dacă sunt nefericite.

”Sunt oameni care ne urăsc ţara. Ele resimt o ură viscerală”, a adăugat el.
”Dacă nu sunteţi fericite aici, puteţi pleca”, a conchis el.
Senatoarea republicană moderată Susan Collins a reacţionat luni faţă de aceste declaraţii xenofobe ale lui Trump, îndemnându-l pe miliardarul republican ”să-şi retragă comentariile”.
”Tweetul preşedintelui în care spunea că alese în Congres ar trebui să se întoarcă «de unde vin» este total deplasat şi ar trebui retras”, apreciază senatoarea din Maine într-un comunicat.
Un senator american de culoare, Tim Scott, tot republican, a condamnat declaraţiile cu ”conotaţie rasistă” şi ”inacceptabile”, în opinia sa, ale preşedintelui american.
”Indiferent care ne-ar fi divergenţele politice (între republicani şi democraţi), vizarea celui mai mic numitor comun nu va face decât să ne împartă şi mai mult ţara”, areciază senatorul din South Carolina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.