SUA au lansat noi atacuri asupra unor ţinte iraniene. Trump afirmă că ultimele lovituri sunt „justificate” şi avertizează Teheranul în privinţa represaliilor

SUA au lansat noi atacuri asupra unor ţinte iraniene. Trump afirmă că ultimele lovituri sunt „justificate” şi avertizează Teheranul în privinţa represaliilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că ultimul atac al SUA asupra Iranului a fost „justificat” şi a ameninţat cu lovituri şi mai puternice în cazul în care Teheranul va riposta, relatează Reuters.

Într-o postare pe Truth Social, Trump a afirmat că armata SUA a lovit din nou marţi ţinte iraniene în apropierea Strâmtorii Ormuz, ca represalii pentru "încercarea eşuată a Iranului de a amplasa mine marine" în strâmtoare şi pentru lansarea a opt rachete asupra unei baze militare americane din Iordania.

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunţat că armata SUA a efectuat marţi noi atacuri împotriva unor ţinte ce ţin de Gărzile Revoluţiei Islamice din Iran, ca răspuns la recentele tentative de atacuri împotriva navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz şi a trupelor americane dislocate în regiune.

"Astăzi (marţi), la ora 12:00 p.m. ET (19:00, ora României), forţele americane au început să lanseze atacuri asupra unor ţinte ale Gărzilor Revoluţiei Islamice (IRGC) din Iran", a scris CENTCOM într-o postare pe X.
"Atacurile vin în urma recentelor tentative de atac ale IRGC împotriva navelor comerciale din Strâmtoarea Ormuz şi împotriva militarilor americani dislocaţi în regiune", precizează postarea.
Noua rundă de atacuri survine după ce SUA şi Iranul au schimbat lovituri în noaptea de duminică spre luni, marcând primul schimb de focuri între cele două ţări în peste o lună.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră