Statele Unite anunţă marţi că se opun unei noi ocupaţii pe termen lung a Fâşiei Gaza de către Israel, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că vrea să preia ”responsabilitatea generală a securităţii” acestei enclave palestiniene după războiul cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În mod general, nu susţinem o reocpaţie a (Fâşiei) Gaza şi nici Israelul nu o susţine”, i-a replicat marţi un prtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.

”După noi, palestinienii trebuie să se afle în centrul acestor decizii. (Fâşia) Gaza este un teritoriu palestinian şi va rămâne un teritoriu palestinian”, a subliniat purtărorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Israelul şi-a retras din Fâşia Gaza în 2005 atât militarii, cât şi coloniştii, după 38 de ani de ocupaţie.

El impune enclavei o blocadă de la instalarea la putere a Hamas, în 2007.

STATU-QUO

Washingtonul recunoaşte că ”este imposibil să se revină la statu-quo”-ul în vigoare înainte de atacul sângeros al Hamas în Israel de la 7 octombrie.

”Israelul şi regiunea trebuie să fie securizate, iar (Fâşia) Gaza nu trebuie şi nu poate să mai fie o bază din care se lansează atacuri teroriste împotriva locuitorilor Israelului sau oricărei alte persoane”, a subliniat Vedant Patel.

Benjamin Netanyahu declara luni seara că ţara sa va prelua ”pe o perioadă nedeterminată responsabilitatea generală a securităţii” Fâşiei Gaza după război, pentru a împiedica, în opinia sa, o revenire a Hamas.

Forţe israeliene bombardează fără încetare Fâşia Gaza şi şi-au intensificat o ofensivă terestră ca represalii faţă de atacul sângeros de la 7 octombrie.

Peste 10.000 de palestinieni au fost ucişi în enclavă, potrivit Guvernului Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.