Curtea Supremă a Statelor Unite a suspendat, vineri, blocarea redistribuirii circumscripţiilor electorale în Texas, oferind un impuls republicanilor în încercarea lor de a câştiga locuri în Congresul de la Washington în cadrul alegerilor legislative de la jumătatea mandatului din 2026, informează AFP.
Statul Texas a solicitat celei mai înalte instanţe americane, cu majoritate conservatoare, să îi permită utilizarea unei noi hărţi electorale, declanşând câteva ore mai târziu îngheţarea unei decizii luate marţi de un tribunal federal, pentru a le da judecătorilor timp să examineze cazul.
Cunoscută sub numele de „suspendare administrativă”, ordonanţa a fost acordată de judecătorul Samuel Alito, care a cerut oponenţilor să depună un răspuns la cererea Texasului până luni după-amiază.
Pe 18 noiembrie, un tribunal federal a respins noua hartă electorală a Texasului, considerând că aceasta constituie un caz de „gerrymandering” rasial, care constă în modificarea graniţelor circumscripţiilor electorale în funcţie de interesele partidului de la putere în fiecare stat.
Preşedintele Donald Trump a cerut în ultimele luni mai multor state republicane să-şi redefiniească circumscripţiile electorale pentru a consolida marja mică a partidului său în Camera Reprezentanţilor din Congresul de la Washington (219 de locuri faţă de 214 pentru democraţi).
Graba de redesenare a circumscripţiilor electorale pentru a asigura noi locuri în parlament reflectă lupta intensă dintre democraţi şi republicani din întreaga ţară.
În noiembrie, democraţii au aprobat prin referendum un text menit să le acorde cinci locuri suplimentare pentru California (vest), cel mai populat stat al ţării, pe care îl domină în mare măsură.
Eforturi de redesenare a circumscripţiilor electorale sunt în curs sau în studiu în alte state.
Noua hartă a Texasului a fost contestată de alegătorii de culoare şi hispanici din acest imens stat sudic condus de republicani.
În decizia sa, un tribunal local a ordonat Texasului să utilizeze harta din 2021 pentru alegerile legislative de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







