Cel puţin opt persoane au murit şi mai multe rănite după ce mulţimea s-a panicat, vineri seară, la festivalul de muzică Astroworld din Houston, în sudul Statelor Unite, au anunţat autorităţile, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc în jurul orei 21.00 sau 21.15, în seara de deschidere a festivalului, în timpul concertului rapperului Travis Scott de la NRG Park. 

„Mulţimea a început să se mişte în faţa scenei. Asta a creat un început de panică iar mai multe persoane au fost rănite”, a declarat şeful pompierilor din Houston, Samuel Pena. „Oamenii au început să se prăbuşească inconştienţi, iar haosul a escaladat până la ora 21.38. când a fost declanşat un „incident cu victime în masă”, a spus el, citat de Reuters. 

„Sunt cel puţin opt decese confirmate în această seară şi mai mulţi răniţi”, a indicat el, precizând că 17 persoane au fost transportate la spital, între care 11 victime cu stop cardiac. 

Nu se ştie care a fost cauza incidentului. 

Poliţia a anunţat că AstroWorld Festival Music din Houston, Texas, a fost anulat. La eveniment, participau aproximativ 50.000 de persoane. Mai multe persoane au fost victime ale supradozelor de fentanil, opt persoane au murit, 23 spitalizate şi 300 au primit îngrijiri. 

Live Nation, organizatorul evenimentului, nu a răspuns solicitărilor. 

Houston Chronicle a scris că Scott s-a oprit de mai multe ori în timpul show-ului său de 75 de minute când a văzut fani în dificultate în apropierea scenei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.