Susţinătorii Podemos l-au reales duminică pe carismaticul lider Pablo Iglesias la conducerea formaţiunii antisistem din Spania, respingând strategia ceva mai moderată propusă de către adjunctul Inigo Errejon, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 155.000 de persoane au votat online pentru realegerea lui Iglesias, preucm şi pentru consiliul de conducere al formaţiunii de extremă-stânga şi pentru strategia propusă de liderul Podemos.

Formaţiunea a luat naştere în 2014 ca un răspuns politic faţă de protestele Indignados (”Indignaţii”), care au cuprins întreaga naţiune în timpul crizei economice din Europa.

Podemos a experimentat în ultimii trei ani o creştere politică neaşteptată, de la o formaţiune de protestatari ”indignaţi” de politica tradiţională din Spania până la cea mai populară formaţiune antisistem din Uniunea Europeană. Stângiştii au reuşit să strângă milioane de voturi în ultimele două scrutinuri şi a devenit al treilea cel mai mare partid din Spania.

De asemenea, formaţiunea de extremă-stânga a promis o politică a schimbării radicale şi o societate egalitară, reuşind să obţină 71 de locuri în Parlament.

Principalul obiectiv al formaţiunii antisistem constă în înlocuirea socialiştilor ca principală opoziţie şi preluarea puterii în Spania.

În acest sens, Iglesias a propus ca ”indignaţii” să ocupe din nou străzile ca o grupare antisistem, revoltată de politica tradiţională din Spania. Însă, Errejon a susţinut că formaţiunea trebuie să devină o forţă politică credibilă şi să lucreze prin metodele permise de legislativ pentru a schimba societatea spaniolă, abandonând prin urmare imaginea ”copilului teribil” al politicii din peninsula Iberică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.