Forţele guvernamentale siriene au reuşit să lanseze o contraofensivă şi au recăpătat controlul asupra unei zone centrale din Damasc, în urma unui atac surpriză lansat de militanţii Jabhat Fatah al-Sham. Potrivit primelor informaţii, militanţii au atacat poziţii ale regimului din cartierul estic Jobar, înaintând spre piaţa Abbasid, transmite DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata siriană s-a ciocnit violent cu militanţii jihadişti, după ce aceştia din urmă au reuşit că ocupe pentru scurt timp o parcare uriaşă din piaţa Abbasid.

Piaţa Abbasid este considerată o poartă de intrare spre zona centrală a metropolei siriene, unde este situat inclusiv guvernul preşedintelui Bashar al-Assad.

De asemenea, locuitorii metropolei au încercat să evite orice ieşire din casă, după ce focurile de armă au zguduit cartierele din zona centrală a capitalei Damasc.

Autorităţile siriene nu au anunţat un bilanţ al victimelor.

O sursă guvernamentală a precizat că atacul jihadist a început după ce două maşini-capcană au explodat la aproximativ 500 de metri de marginea estică a Damascului.

Un al treilea atacator sinucigaş s-a detonat, lăsând ăn urmă mai multe victime.

În aceste lupte au luat parte inclusiv militanţii jigadişti de la Ahrar al-Sham şi Faylaq al-Rahman.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.