Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că până la 35 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un presupus atac chimic din localitatea Khan Sheikhoun, situată în nord-vestul teritoriilor controlate de rebeli în provincia Idlib. De asemenea, printre victime se numără inclusiv nouă copii, iar activiştii susţin că persoanele decedate au prezentat probleme repiratorii grave după un raid condus de avioanele guvernamentale şi de aliaţii ruşi, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul al-Assad a negat în repetate rânduri că forţele sale utilizează arme chimice în regiunile controlate de rebelii din Siria.

Activiştii au susţinut că multe persoane au început să se înece sau au leşinat după raid, iar în unele cazuri victimele scoteau spumă pe gură. Între timp, surse medicale au precizat că acestea sunt semne clare ale unui atac chimic.

De asemenea, alte 60 de persoane au fost rănite în raidul aerian din Khan Sheikhoun.

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice de la Naţiunile Unite a anunţat în octombrie 2016 că forţele guvernamentale siriene au utilizat de cel puţin trei ori arme chimice cu clor în perioada 2014-2015.

Jihadiştii Statului Islamic au lansat în schimb atacuri cu gaz muştar împotriva luptătorilor rebeli, a kurzilor şi forţelor lui Bashar al-Assad.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.