Shin Ok-ju, care conducea un cult din Coreea de Sud, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru că şi-a ţinut adepţii captivi în Fiji şi i-a agresat, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luni, un tribunal sud-coreean a găsit-o pe Shin vinovată de mai multe capete de acuzare, printre care şi violenţă, abuz de minori şi fraudă.

Shin Ok-ju a fost arestată în august 2018 alături de alţi trei lideri ai Bisericii Grace Road când au aterizat la aeroportul Incheon, în apropierea capitalei sud-coreene, Seul.

Adepţii ei au călătorit în Fiji începând cu 2014 după ce ea a prezis că o foamete va cuprinde Peninsula Coreeană.

Dar după ce au ajuns, paşapoartele le-au fost confiscate şi un grup de persoane, selectate personal de Ok-ju, denumite „gardieni”, i-au oprit pe adepţi din a pleca.

În timp ce se aflau în Fiji, ei au luat parte la ritualuri în care se atacau fizic reciproc pentru că Ok-ju le-a transmis că astfel vor evita pedepsele lui Dumnezeu.

Un tată a fost forţat să îşi lovească fiul de peste 100 de ori, iar alt discipol a fost bătut atât de rău încât s-a ales cu leziuni cerebrale.
Cel puţin cinci persoane au reuşit să scape şi au contactat autorităţile sud-coreene.

„Victimele au suferit neajutorate din cauza bătăilor colective şi au fost expuse nu doar la tortură fizică, ci şi la un şoc mental semnificativ. O pedeapsă aspră este inevitabilă împotriva unor acte ilegale în numele religiei”, a informat tribunalul.

Alţi cinci oficiali ai cultului au fost condamnaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.