Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat duminică că nu va renunţa la apelul pentru o încetare a focului în Gaza, din motive umanitare, el adăugând că războiul a subminat credibilitatea şi autoritatea Consiliului de Securitate, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guterres a vorbit la conferinţa Forumului de la Doha, în vreme ce Washingtonul a respins vineri, prin veto, o cerere a Consiliului de Securitate al ONU pentru o încetare a focului imediată, umanitară, în războiul dintre Israel şi grupul militant palestinian Hamas.

”Am cerut Consiliului de Securitate să facă presiuni pentru a preveni o catastrofă umanitară şi mi-am reiterat apelul pentru declararea unui încetări a focului din motive umanitare”. Din păcate, Consiliul de Securitate nu a reuşit să o facă, dar asta nu o face mai puţin necesară, a spus Guterres.

”Nu voi renunţa”, a adăugat Guterres.

Prim-ministrul din Qatar, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a declarat în cadrul întrunirii că Doha va continua să facă presiuni asupra Israelului şi Hamas pentru un armistiţiu, în ciuda şanselor ”limitate”.

Qatarul, unde îşi au sediul mai mulţi lideri politici ai Hamas, a condus negocierile dintre grup şi Israel.

Şeicul Mohammed a spus că ostaticii au fost eliberaţi din Gaza ca urmare a negocierilor şi nu a acţiunilor militare ale Israelului.

Şeful UNRWA, agenţia de ajutor a ONU pentru palestinieni, a declarat că dezumanizarea palestinienilor a permis comunităţii internaţionale să tolereze atacurile continue ale Israelului asupra Gaza.

”Nu există nicio îndoială că este nevoie de o încetare a focului umanitară, dacă vrem să punem capăt iadului de pe pământ chiar acum în Gaza”, a declarat şeful UNRWA, Philippe Lazzarini.

Statele Unite ale Americii şi Israelul se opun unei încetări a focului pentru că ei cred că ar fi numai în beneficiul Hamas.

Washingtonul sprijină, în schimb, pauzele în luptă pentru a proteja civilii şi a permite eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas într-un atac mortal din 7 octombrie asupra Israelului.

De asemenea, Guterres i-a îndemnat pe liderii de la conferinţa privind climă COP28 să convină asupra reducerilor profunde ale emisiilor şi să oprească încălzirea globală care depăşeşte 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit).

El a spus că, în ciuda angajamentelor, emisiile sunt la un nivel record, iar combustibilii fosili sunt cauza majoră.

Puterile producătoare de petrol s-au confruntat sâmbătă cu restul ţărilor, cu privire la un posibil acord de eliminare treptată a combustibililor fosili la summitul climatic de la Dubai, punând în pericol încercările de a îndeplini primul angajament de a pune capăt utilizării petrolului şi gazului în 30 de ani.

”Îndemn liderii de la COP28 din Dubai să convină asupra reducerilor profunde ale emisiilor, în conformitate cu limita de 1,5 grade”, a spus Guterres, adăugând că companiile producătoare de combustibili fosili şi susţinătorii lor ar trebui să-şi folosească resursele enorme pentru a conduce revoluţia surselor regenerabile de energie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.