Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat duminică, pe platforma X, că se va întâlni luni cu preşedintele american Donald Trump, la Casa Albă, alături de alţi lideri europeni, la solicitarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

CITEȘTE ȘI CNN: Liderii europeni care se alătură luni lui Zelenski la discuţiile cu Donald Trump de la Casa Albă

„La solicitarea preşedintelui Zelenski, voi participa mâine la întâlnirea cu preşedintele Trump şi alţi lideri europeni, la Casa Albă”, a afirmat preşedintele CE.

Von der Leyen a precizat, de asemenea, că îl va primi pe Zelenski la Bruxelles în cursul zilei de duminică, urmând să participe împreună la o reuniune a liderilor europeni.

Liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii încearcă să consolideze poziţia Ucrainei înaintea întâlnirii Zelenski–Trump

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul britanic Keir Starmer organizează duminică o reuniune virtuală a ”coaliţiei celor dispuşi” – un grup de state aliate ale Kievului – pentru a coordona sprijinul acordat Ucrainei, înaintea vizitei lui Volodimir Zelenski la Washington. La videoconferinţă va participa şi preşedintele României, Nicuşor Dan.

Întâlnirea are loc în contextul presiunilor exercitate de preşedintele american Donald Trump asupra Kievului de a accepta un acord cu Rusia pentru a pune capăt războiului.

Surse diplomatice susţin că, la summitul din Alaska de vineri, Vladimir Putin i-ar fi propus lui Trump să renunţe la mici teritorii ocupate în schimbul controlului total asupra unor regiuni vaste, inclusiv Donbasul. Trump i-ar fi transmis lui Zelenski că Moscova cere cedarea întregii provincii Doneţk, ofertă respinsă de liderul ucrainean. Rusia controlează deja circa 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv trei sferturi din Doneţk.

Statele europene încearcă să obţină pentru Kiev garanţii de securitate solide cu participarea SUA şi să se asigure că Ucraina are un loc la masa negocierilor. De asemenea, există discuţii ca unul sau mai mulţi lideri europeni să-l însoţească pe Zelenski luni la întâlnirea cu Trump la Casa Albă.

În timp ce Trump şi Putin au declarat că o soluţie de pace ar trebui căutată fără o încetare prealabilă a focului, Kievul insistă că oprirea luptelor este o condiţie esenţială pentru un acord durabil. „Oprirea uciderilor este cheia pentru oprirea războiului”, a subliniat Zelenski într-un mesaj pe X.

Între timp, armata ucraineană a anunţat că a doborât sau neutralizat 40 dintre cele 60 de drone lansate de Rusia în timpul nopţii, alături de o rachetă balistică.

Friedrich Merz a declarat că Zelenski va primi sprijin şi sfaturi din partea partenerilor europeni pentru a gestiona întâlnirea cu Trump, subliniind totodată că SUA rămân actorul decisiv în conflict prin capacitatea militară şi presiunea economică asupra Rusiei.

În pofida presiunilor diplomatice, Putin nu a dat semne că ar renunţa la cerinţele sale de bază, inclusiv excluderea intrării Ucrainei în NATO. Analişti occidentali apreciază că summitul din Alaska a reprezentat un câştig pentru Kremlin, dar au remarcat că implicarea SUA în eventuale garanţii de securitate pentru Ucraina ar putea reprezenta un pas pozitiv.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.