Preşedintele american Joe Biden a anunţat, miercuri, că vor fi alocate 8 miliarde de dolari din sectorul privat pentru combaterea foametei, inclusiv sute de milioane de dolari pentru oferirea meselor în şcoli, în contextul în care parlamentarii nu au reuşit să extindă sprijinul nutriţional acordat în pandemie, precum mesele şcolare universale şi ajutorul sporit oferit cantinelor, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajamentele au fost anunţate în cadrul unui summit de la Casa Albă privind foametea, nutriţia şi sănătatea, primul de acest fel organizat din 1969, cu participarea lui Biden, secretarul pentru Agricultură Tom Vilsack şi secretarul pentru Sănătate Xavier Becerra, precum şi mai mulţi parlamentari şi primarul oraşului New York, Eric Adams.

”Dacă un părinte nu îşi poate hrăni copilul, nu există altceva care să conteze pentru părintele respectiv”, a spus Biden.

Biden îşi propune să pună capăt foametei în SUA şi să reducă bolile cauzate de alimentaţie în rândul majorităţii americanilor până în 2030 şi a apelat la sectorul privat pentru a asigura o parte din bugetul alocat, după ce Congresul nu a reuşit să extindă ajutorul acordat pentru asigurarea mesei de prânz în şcoli.

Asistenţa acordată în timpul pandemiei a ajutat la scăderea ratelor foametei pentru familiile din SUA, dar foametea crescut din nou după expirarea plăţilor creditelor fiscale pentru copii în ianuarie. De asemenea, creşterea preţurilor la alimente afectează bugetele familiilor.

Congresul a extins doar până în septembrie 2022 ajutorul pentru şcoli, care au reuşit să hrănească milioane de copii din SUA în ultimii doi ani.

Contribuţiile anunţate miercuri au inclus angajamentul organizaţiei nonprofit FoodCorps de a investi 250 de milioane de dolari în mese gratuite şi sănătoase oferite în şcoli şi de a extinde educaţia nutriţională în şcoli.

Asociaţia Industriei Alimentare a promis, de asemenea, că va determina membrii să doneze 2 miliarde de mese cantinelor şi altor organizaţii anul viitor, facilitând în acelaşi timp utilizarea online a bonurilor de masă.

Distribuitorul angro de produse alimentare Sysco va dona 200 de milioane de mese unor organizaţii caritabile şi cantinelor, în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, în următorii cinci ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.