Schulz susţine că autorităţile germane trebuie să acţioneze imediat, pentru a opri o reluare a crizei migranţilor din 2015

Schulz susţine că autorităţile germane trebuie să acţioneze imediat, pentru a opri o reluare a crizei migranţilor din 2015

Martin Schulz a declarat duminică după-amiază că autorităţile germane trebuie să acţioneze imediat pentru a preveni o reluare a crizei migranţilor din 2015, atunci când aproximativ 890.000 de migranţi au intrat într-o perioadă de doar câteva luni în Germania, în cea mai gravă criză migratorie pentru Europa de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

În septembrie 2015, cancelarul german a deschis graniţele ţării în calea a sute de mii de migranţi, pentru a evita ca un dezastru umanitar să aibă loc la frontiera Germaniei.

Această acţiune a reprezentat o lovitură pentru popularitatea Angelei Merkel şi i-a ridicat temporar în sondaje pe populiştii antiimigraţionişti de la AfD.

Însă, creştin-democraţii au reuşit în ultimii doi ani să-şi recupereze electoratul, iar Angela Merkel este favorită pentru a câştiga un al patrulea mandat la conducerea Germaniei.

Liderii SPD l-au propus pe popularul Martin Schulz pentru poziţia de cancelar, dar în ciuda unui impuls electoral iniţial, social-democraţii sunt cu mult în spatele conservatorilor Angelei Merkel.

Schulz a avertizat cu privire la repetarea crizei migratorii din urmă cu doi ani, după ce peste 93.000 de migranţi originari din ţările sub-sahariene şi din Bangladesh au ajuns de la începutul anului pe coastele Italiei.

”Numerele din Italia sunt îngrijorătoare - mii de persoane în fiecare zi. Dacă nu vrem o reluare a situaţiei prin care am trecut în 2015, atunci trebuie să acţionăm acum, pentru că italienii au ajuns la o limită cu privire la ce pot face”, a declarat candidatul social-democrat într-un interviu din localitatea Aachen.

De asemenea, acesta a precizat că şi alte ţări europene trebuie să dea dovadă de solidaritate şi să-i primească pe refugiaţii din Italia.

Martin Schulz a precizat că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre ajutorul financiar şi logistic pe care ar putea să-l ofere Bruxelles pentru ţările europene ce sunt pregătite să-şi deschidă graniţele în faţa refugiaţilor din Italia.

Într-un alt interviu, politicianul social-democrat a susţinut că situaţia este ”extrem de explozivă” şi a sugerat că ar trebuie să devină o problemă discutată în campania electorală din Germania.

”Aceia care încearcă să obţină mai mult timp şi ignoră subiectul până la alegeri acţionează într-un mod extrem de cinic”, a declarat Schulz.

Însă, numărul migranţilor primiţi în primele şapte luni ale anului de către autorităţile germane a fost mult mai mic prin comparaţie cu ultimii doi ani, potrivit datelor colectate de către ministerul de Interne.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor