Un consilier al casei regale britanice a demisionat după ce a făcut comentarii "inacceptabile şi profund regretabile" despre rasa şi etnia unei femei la o recepţie de la Palatul Buckingham, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt a precizat că persoana în cauză a dorit să îşi ceară scuze pentru răul făcut şi s-a retras din rolul său de consilier onorific, decizia având efect imediat.

Potrivit BBC, este vorba despre Lady Susan Hussey, în vârstă de 83 de ani, o apropiată confidentă a regretatei regine Elisabeta a II-a, care anul trecut a însoţit-o la funeraliile ducelui de Edinburgh. Lady Susan Hussey este, de asemenea, naşa prinţului William, moştenitorul tronului regal britanic.

"Luăm acest incident extrem de în serios şi am investigat imediat pentru a stabili toate detaliile. În acest caz, au fost făcute comentarii inacceptabile şi profund regretabile", a declarat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham într-un comunicat.

Lady Susan Hussey şi-a cerut scuze şi a demisionat după ce a întrebat-o în repetate rânduri pe lidera unei organizaţii caritabile britanice, o femeie de culoare născută în Marea Britanie, de unde vine "cu adevărat".

La rândul său, purtătorul de cuvânt al prinţului William a transmis că a fost foarte dezamăgit să audă despre acest incident. "Evident, nu am fost acolo, dar rasismul nu îşi are locul în societatea noastră", a spus purtătorul de cuvânt. "Comentariile au fost inacceptabile şi este corect ca persoana în cauză să se fi dat la o parte cu efect imediat", a spus purtătorul de cuvânt.

Scandalul a intervenit chiar în momentul în care prinţul William şi soţia sa, Kate, sunt într-o vizită de trei zile în Statele Unite, prima în ultimii opt ani şi deosebit de importantă pentru monarhia britanică.

Ngozi Fulani, care conduce un grup de sprijinire a victimelor abuzurilor domestice, Sistah Space, a scris pe Twitter că o asistentă regală, pe care nu a identificat-o decât cu iniţiaţele Lady SH, a întrebat-o în mod repetat: "Din ce parte a Africii eşti?".  S-a întâmplat marţi, la un eveniment găzduit de Camilla, regina consoartă, la care au participat şi Zelena Olenska, soţia preşedintelui ucrainean, regina Mathilde a Belgiei şi regina Rania a Iordaniei.

Fulani a povestit că la 10 minute după ce a sosit la recepţie, asistenta de la Palatul Buckingham s-a apropiat de ea şi i-a dat părul la o parte, pentru a-i vedea ecusonul. După ce a fost întrebată de mai multe ori din ce parte a Africii este, Fulani a răspuns: "M-am născut aici şi sunt britanică".

"Nu, dar de unde vă trageţi în realitate, de unde vine poporul dumneavoastră?", a inistat consiliera regală.

"Am luat legătura cu Ngozi Fulani în această privinţă şi o invităm să discute personal toate elementele experienţei sale, dacă doreşte", a declarat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham. "Tuturor membrilor Casei Regale li se reamintesc politicile de diversitate şi incluziune pe care trebuie să le respecte în orice moment", a adăugat el.

Incidentul este cel mai recent dintr-o serie care a implicat familia regală în acuzaţii de rasism, după ce fiul mai mic al regelui Charles al III-lea, prinţul Harry, şi soţia sa Meghan, au făcut astfel de acuzaţii într-un interviu cu Oprah Winfrey, în martie 2021. În interviu, Meghan a declarat că un membru neidentificat al familiei regale a întrebat, înainte de naşterea fiului lor Archie, cât de închisă la culoare ar putea fi pielea lui.

Afirmaţia a fost o săgeată pentru familia regală, care a promis că orice astfel de probleme vor fi tratate foarte serios, în timp ce pe prinţul William, fratele mai mare al lui Harry, l-a determinat să facă o remarcă câteva zile după aceea: "Noi nu suntem o familie rasistă".

Anul trecut, o sursă regală de rang înalt a declarat că Palatul Buckingham nu a făcut suficiente eforturi în ceea ce priveşte diversitatea, deşi s-a străduit să sporească numărul de angajaţi proveniţi din minorităţi etnice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.