Şapte persoane din Coreea de Sud au murit înecate ce au rămas blocate într-o parcare subterană în timpul inundaţiilor provocate de taifunul Hinnamnor, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele şapte victime coborâseră în parcarea subterană să îşi mute maşinile, dar au fost prinşi de torenţii care au năvălit în parcare.

Echipajul de salvare care a ajuns la faţa locului a reuşit să salveze două persoane, care au supravieţuit fiindcă s-au agăţat de ţevile din tavan timp de mai bine de 12 ore.

Taifunul Hinnamnor, cea mai puternică furtună ciclonică de anul acesta, a lovit Coreea de Sud la începutul săptămânii în curs.

Salvatorii au fost nevoiţi să înoate prin apa maro pentru a intra în subsolul aproape complet înghiţit de apă, marţi seara.

Potrivit Yonhap, toate cele nouă persoane blocate în parcare erau locuitorii unui bloc de apartamente cărora, marţi dimineaţă, administraţia le-a comunicat să îşi mute maşinile din parcare.

Supravieţuitorii - un bărbat în vârstă de 30 de ani şi o femeie de 50 de ani - se află în stare stabilă.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol şi-a exprimat durerea în legătură cu acest incident, numindu-l ”un dezastru”.

”Nu am putut dormi noaptea trecută din cauza acestei tragedii”, a spus el.

Yoon Suk-yeol a adăugat că a desemnat oraşul ca zonă specială de dezastru şi că va vizita regiunea afectată în cursul zilei de miercuri.

Pohang, oraşul în care s-a produs tragedia, a suferit cele mai grave pagube din întreaga ţară. Într-o regiune a ţării, un hotel de pe plajă s-a prăbuşit în timpul furtunii. Operatorii staţiunii au declarat pentru BBC că niciun oaspete nu a fost rănit.

Cel puţin 10 persoane au murit în total din cauza taifunului Hinnamnor, care a măturat coastele sudice şi estice ale Coreei de Sud, luni şi marţi, provocând valuri uriaşe, vânturi puternice şi ploi abundente.

Câteva alte oraşe din sudul ţării - inclusiv Busan şi Ulsan - se confruntă, de asemenea, cu distrugeri cauzate de furtună, care a distrus drumuri, a spart ferestrele clădirilor şi a culcat la pământ copacii.

Coreea de Sud - ca multe ţări din Asia de Est - a fost ţinta ploilor extreme, precum şi temperaturilor record în ultimele luni.

La începutul lunii august, ţara asiatică a înregistrat averse masive care au inundat oraşe, inclusiv capitala Seul. Astfel de inundaţii s-au soldat cu cel puţin opt morţi, inclusiv trei persoane care locuiau în apartamente la subsol.

Decesele l-au determinat pe preşedintele Coreei de Sud să scoată interzică astfel de unităţi - cunoscute sub numele de banjiha, care au devenit cunoscute datorită filmului câştigător al premiului Oscar, ”Parasite”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.