Vicepremierul de la Moscova, Dimitri Rogozin, a transmis sâmbătă un mesaj de felicitări cu ocazia sărbătoririi aşa-numitei ”zile a independendeţei” Transnistriei, susţinând că viitorul regiunii separatiste este alături de ”măreaţa” Rusie, relatează Deschide.md

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Federaţia Rusă va continua să acorde susţinere transnistrienilor şi, în calitate de ţară-garant, nu va admite repetarea aventurilor militaro-politice pe malurile Nistrului, indiferent de unde acestea ar proveni”, a declarat Rogozin.

Vicepremierul îndeplineşte şi funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus în Transnistria, deşi nu poate vizita această regiune după ce a fost declarat persona non-grata de către autorităţile de la Chişinău, iar puterea de la Kiev i-a interzis să survoleze spaţiul aerian al Ucrainei.

De asemenea, acesta a îndemnat conducerea regiunii separatiste să-şi intensifice legăturile cu Federaţia Rusă, precizând că multe dintre probleme sunt rezolvate datorită sprijinului multilateral al Moscovei.

”Viitorul Transnistriei este alături de măreaţa Rusie”, a explicat Rogozin.

Ultima încercare a vicepremierului rus de a vizita Transnistria s-a încheiat cu o dispută cu autorităţile de la Bucureşti, care au interzis avionului în care acesta se afla să intre în spaţiul aerian românesc, argumentând că la bord se află o persoană inclusă pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene.

Atunci, Rogozin a lansat o adevărată tiradă la adresa autorităţilor române, cerând contramăsuri usturătoare şi susţinând că România este o marionetă a Statelor Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.