Auckland a fost primul mare oraş al lumii care a intrat în anul 2017, cu un joc de artificii impresionant în Sky Tower. A urmat apoi capitala Australiei, Sydney, unde peste 1,5 milioane de persoane s-au adunat la miezul nopţii (15.00 ora României) în port pentru a privi jocul de artificii mereu impresionant din metropola australiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 1,5 milioane de persoane au trecut în noul an cu jocul de artificii mereu impresionant din Sydney

Peste 1,5 milioane de persoane s-au adunat la miezul nopţii (15.00 ora României) în portul din Sydney pentru a privi jocul de artificii mereu impresionant din metropola australiană, iar organizatorii au adus în acest an un omagiu special lui Prince şi David Bowie. În timp ce autorităţile din întreaga lume au luat măsuri de securitate suplimentare pentru noaptea dintre ani, metropola australiană a decis să sfideze ameninţarea teroristă şi să sărbătorească noul an în stil mare, relatează France Presse.

Un număr suplimentar de 2.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în zona portului din Sydney, pentru a se asigura că niciun incident nu perturbă petrecerea de Revelion.

În urmă cu două zile, autorităţile australiene au arestat un suspect care a ameninţat pe o reţea socială că va comite un atentat în noaptea dintre ani în metropola Sydney.

Organizatorii au avut chiar ideea unui moment cu artificii în formă de stele pentru a-l omagia pe legendarul David Bowie, care a locuit timp de un deceniu în Sydney.

De asemenea, a existat un moment dedicat lui Willy Wonka, în memoria actorului Gene Wilder care l-a interpretat pe îndrăgitul personaj în ”Willy Wonka & the Chocolate Factory”.

Mai mult, o ”ploaie mov” de artificii a acoperit la un moment dat metropola australiană în amintirea lui Prince şi a hit-ului său ”Purple Rain”. 

Sute de mii de oameni au asistat la focul de artificii din Auckland

 

>

 

 

Locuitorii din Noua Zeelandă nu au fost însă primii care au sărbătorit noul an, care a trecut mai întâi prin insulele Samoa, Tonga şi Kiribati, transmite BBC.  

Între timp, multe oraşe ale lumii se pregătesc să întâmpine noul an cu măsuri de securitate suplimentare pentru evenimentele organizate de Revelion, după un an marcat de atentatele de la Nisa şi Berlin.

Autorităţile au ridicat bariere de beton şi vor utiliza autospeciale pentru a bloca accesul spre zonele unde au loc evenimentele de Revelion în Paris, Madrid şi New York.

De asemenea, numărătoarea inversă va fi întârziată în toate ţările lumii cu o secundă pentru a compensa încetinirea rotaţiei Pâmăntului. 

Este al doilea an consecutiv în care festivităţile de la trecerea dintre ani sunt marcate de măsuri de securitate suplimentare şi de ameninţare permanentă a terorismului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.