Rebelii sirieni înarmaţi au intrat vineri în Alep, la doar trei zile de la ofensiva lor surpriză, marcând prima dată când au pus piciorul în al doilea cel mai mare oraş al ţării de când forţele guvernamentale au recucerit oraşul în 2016, relatează CNN.
Forţele rebele au lansat un atac surpriză în această săptămână, trecând prin mai multe sate din afara oraşului şi reaprinzând un conflict care a fost în mare parte îngheţat timp de ani de zile.
Într-un videoclip geolocalizat de CNN, un luptător rebel filmează în timp ce conduce pe străzile pustii din partea de vest a oraşului. El îl laudă pe Allah în timp ce vehiculul se apropie de moscheea Zine El Abidine din vestul oraşului Alep.
Armata oficială siriană a declarat că se confruntă cu un „atac major” şi a anunţat că va „consolida toate locaţiile de-a lungul diferitelor fronturi de luptă”, însă mai mulţi locuitori ai oraşului spun că forţele regimului s-au retras din mai multe cartiere din partea de vest a Alepului.
Ofensiva, care a început miercuri, este prima confruntare majoră din ultimii ani între opoziţia siriană şi regimul preşedintelui Bashar al-Assad, care conduce ţara devastată de război din anul 2000.
„Forţele noastre au început să intre în oraşul Alep”, a declarat coaliţia rebelă nou formată, Comandamentul Operaţiunilor Militare.
Ceva mai devreme, vineri, grupul rebel anunţase că a preluat controlul asupra Centrului de cercetare ştiinţifică militară al guvernului sirian, situat la periferia oraşului Alep, după „ciocniri intense cu forţele regimului şi miliţiile iraniene”. Ulterior, organizaţia a difuzat o înregistrare video în care tancurile regimului sirian părăsesc Alep în timp ce forţele rebele avansează.
Rebelii s-au apropiat şi mai mult de oraş în cursul după-amiezii de vineri. Într-o înregistrare video geolocalizată de CNN, luptătorii au fost văzuţi lângă statuia lui Bassel al-Assad, fratele decedat al preşedintelui Assad, în partea de est a cartierului New Aleppo din oraş. Un luptător coboară un steag sirian de pe catarg, potrivit imaginilor.
ATAC ASUPRA CĂMINELOR STUDENŢEŞTI
Într-un atac comis mai devreme vineri, un obuz de artilerie a lovit căminele studenţeşti ale Universităţii din Alep, omorând patru persoane, potrivit agenţiei de presă de stat siriene SANA, care a învinuit facţiunile de opoziţie pentru atac. Purtătorul de cuvânt al grupărilor rebele, Hassan Abdulghani, a respins acuzaţiile din partea presei guvernamentale siriene, calificându-le drept „minciuni fără fundament”.
Un angajat al Universităţii din Alep, care a vorbit sub anonimat din motive de securitate, a confirmat că un proiectil de artilerie a lovit etajul al doilea al unui cămin în care se aflau studenţi în acel moment. O înregistrare video care circulă pe reţelele sociale, geolocalizată de CNN, arată tineri ieşind în fugă dintr-un cămin din campusul Universităţii din Alep şi transportând o persoană rănită.
Joi, cel puţin 15 civili, dintre care şase copii şi două femei, au fost ucişi, iar alţi 36 au fost răniţi în atacuri aeriene şi bombardamente asupra zonelor controlate de rebeli în Alep şi în zona rurală Idlib, potrivit Căştilor Albe, un grup de salvatori voluntari.
Presa de stat iraniană a declarat că un general de brigadă al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC), Kioumars Pourhashemi, a fost de asemenea ucis în oraş.
Într-o convorbire telefonică cu omologul său sirian, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a acuzat Statele Unite şi Israelul de „reactivarea” rebelilor şi a „subliniat sprijinul continuu” al Iranului pentru guvernul şi armata siriană.
Guvernul sirian a răspuns cu atacuri aeriene asupra oraşului Idlib, unul dintre ultimele bastioane ale opoziţiei, unde locuiesc peste 4 milioane de oameni. Căştile Albe au declarat că „avioane ale alianţei ruso-siriene” au lovit vineri „cartiere rezidenţiale, o benzinărie şi o şcoală în oraşul Idlib”, omorând cel puţin patru persoane şi rănind alte şase.
Videoclipuri geolocalizate de CNN au arătat pagube la o benzinărie din Idlib. Într-un videoclip, un bărbat purtând o vestă de presă se filmează în timp ce aleargă printr-o benzinărie în flăcări după un atac aerian. El ia de mână un copil care ţipă, cu sângele curgându-i pe faţă. „Îl vreau pe tatăl meu, îl vreau pe tatăl meu. Este ars, este în foc”, spune băiatul, în timp ce este scos din benzinărie de către jurnalist.
UN CONFLICT CU IMPLICAŢII MAI AMPLE
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut apel la autorităţile siriene să „restabilească rapid ordinea în această zonă şi să restabilească ordinea constituţională”.
Atât Iranul, cât şi Rusia sunt aliaţi-cheie ai Siriei.
Războiul civil din Siria a început în timpul Primăverii arabe din 2011, când regimul a reprimat o revoltă pro-democraţie împotriva lui Assad. Ţara a intrat într-un război civil la scară largă odată cu formarea unei forţe rebele, cunoscută sub numele de Armata Siriană Liberă, care a intrat în luptă cu trupele guvernamentale.
Conflictul a luat amploare pe măsură ce alţi actori regionali şi puteri mondiale - de la Arabia Saudită, Iran, Statele Unite până la Rusia - au intervenit, escaladând războiul civil în ceea ce unii observatori au descris ca fiind un „război prin procură”. ISIS a reuşit, de asemenea, să se impună în ţară înainte de a suferi lovituri semnificative.
De la acordul de încetare a focului din 2020, conflictul a rămas în mare parte latent, cu ciocniri de nivel scăzut între rebeli şi regimul lui Assad.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 300 000 de civili au fost ucişi în mai mult de un deceniu de război, iar milioane de oameni au fost strămutaţi în întreaga regiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.