Optzeci şi unu de camioane cu ajutoare umanitare au intrat, vineri, în Gaza prin punctele de trecere israelian Kerem Shalom şi egiptean Rafah, a anunţat Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), citat de Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Punctul de frontieră Kerem Shalom a fost închis timp de trei zile până vineri, din cauza a ceea ce OCHA spune că au fost incidente de securitate, inclusiv un atac cu dronă al IDF (forţele de securitate israeliene), confiscarea ajutoarelor de către localnici disperaţi şi transferuri neanunţate şi necoordonate de prizonieri şi victime din Israel.

"Volumul de ajutor rămâne lamentabil de inadecvat", afirmă OCHA într-o declaraţie. "Este o situaţie imposibilă pentru oamenii din Gaza şi pentru cei care încearcă să îi ajute. Luptele trebuie să înceteze'", a transmis organizaţia.

Israelul susţine că inspectează sute de camioane în fiecare zi şi că motivul blocajului este eşecul lucrătorilor ONU de a ţine pasul cu ritmul lor. ONU a susţinut că livrarea în masă a ajutoarelor este imposibilă în contextul operaţiunilor aeriene şi terestre ale IDF în Gaza.

La 17 decembrie, Israelul a redeschis punctul de trecere Kerem Shalom pentru ca ajutoarele să intre în Gaza direct din Israel, pentru prima dată de la izbucnirea războiului.

Cu toate acestea, această măsură nu a dus la creşterea dorită a livrărilor de ajutoare.

Două sute de camioane au intrat în Gaza în fiecare zi din timpul armistiţiului de o săptămână de luna trecută. De atunci, cifra zilnică nu s-a mai apropiat de acest număr. Înainte de război şi de criza umanitară masivă pe care acesta a declanşat-o, aproximativ 500 de camioane cu ajutoare intrau în Gaza în fiecare zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.