Ratko Mladic, fostul general condamnat pentru crime de război, va avea parte de funeralii naţionale, anunţă ministrul sârb al Justiţiei

Ratko Mladic, fostul general condamnat pentru crime de război, va avea parte de funeralii naţionale, anunţă ministrul sârb al Justiţiei
FOTO: X

Fostul comandant militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, supranumit „Măcelarul Balcanilor” pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica din 1995, va avea parte de o înmormântare cu „onorurile militare şi de stat la care are dreptul”, a anunţat la postul de radio local K1 ministrul sârb al Justiţiei, Nenad Vujic. Grav bolnav de câteva luni, Ratko Mladic a murit joi la Haga, unde ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează AFP.

„Este cert că generalul Mladic va primi toate onorurile militare şi de stat la care are dreptul”, a declarat Nenad Vujic. Autorităţile sârbe aşteaptă să afle când autorităţile de la Haga vor preda trupul neînsufleţit, a precizat acesta. „Suntem pregătiţi să ne deplasăm la Haga de îndată ce vom afla care sunt paşii următori”, a spus ministrul.

Responsabil pentru masacrul de la Srebrenica

Masacrul de la Srebrenica este cel mai grav din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace. Ratko Mladic a murit la câteva zile după ce Mecanismul Internaţional – însărcinat să exercite funcţiile reziduale ale tribunalelor penale – a respins pentru ultima oară cererea familiei sale şi a guvernului sârb de a-l transfera la un spital militar din Belgrad pentru a primi îngrijiri medicale. Acest om întruchipa faţa militară a unui trio sinistru – alături de fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milošević şi de fostul lider al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadžić – în momentul în care fosta Iugoslavie se afunda în carnagiu după căderea comunismului.

Războiul din Bosnia din 1992-1995 a făcut aproximativ 100 000 de morţi, iar 2,2 milioane de persoane au fost strămutate. La Srebrenica, forţele sârbe aflate sub comanda lui Ratko Mladic au executat 8 000 de bosniaci musulmani care căutaseră refugiu în ceea ce trebuia să fie o enclavă protejată de Naţiunile Unite.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră