Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a transmis luni seara condoleanţe autorităţilor şi poporului rus printr-un mesaj adresat omologului său de la Moscova, Dimitri Medvedev, după ce o explozie puternică a zguduit o garnitură de metrou din metropola Sankt Petersburg, transmite Deschide.md

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este un act inuman de violenţă pe care îl condamnăm cu fermitate. În numele guvernului exprim sincere condoleanţe familiilor îndurerate şi le doresc recuperare grabnică celor răniţi”, se arată în mesajul transmis de către Filip.

De asemenea, premierul moldovean a menţionat că este întreaga ţara este alături de poporul rus în aceste clipe grele şi a reiterat condamnarea actelor de terorism şi necesitatea consolidării eforturilor în lupta cu acest mişcări radicale.

Anterior, Dodon a condamnat terorismul în urma exploziei de la metrou, pe care a descris-o drept o lovitură dată Rusiei şi preşedintelui Putin.

”Terorismul internaţional nu are graniţe, nici naţionalităţi, nici religie. Indiferent cine a comis această crimă, a fost menită să dea o lovitură Rusiei şi preşedintelui său, care a sfidat terorismul internaţional şi desfăşoară acţiuni eficiente de a combate terorismul în diferite părţi ale lumii”, a scris preşedintele Republicii Moldova.

Bilanţul oficial arată că zece persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 37 au fost rănite în explozia de la metrou. 

Rusia a fost ţinta unor atacuri lansate de militanţi ceceni în trecut. Lideri rebeli ceceni au ameninţat frecvent cu noi atacuri şi cel puţin 38 de persoane au fost ucise în 2010, când două femeie kamikaze au detonat bombe în garnituri de metrou pline, la Moscova. 

Din anul 2000 până în prezent, rebelii ceceni au ucis 1.130 de persoane în atentate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.