Comisia Electorală Centrală a anunţat că 1.429.160 de alegători moldoveni au votat până la ora 17.00, iar prezenţa la urne este deja de 48,23%. De asemenea, un număr de 100.102 de alegători au votat în secţiile din străinătate - adică 7% din voturile exprimate până la ora 17.00, deşi cozi lungi s-au format la toate secţiile din diasporă, iar buletinele de vot au fost epuizate la secţia din Stratford în Londra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintre alegătorii moldoveni care au votat până la ora 17.00, un număr de 759.784 sunt femei, iar ceilalţi 669.374 sunt bărbaţi. De asemenea, cei mai numeroşi la urne s-au dovedit a fi persoanele cu vârste cuprinse între 56-70 de ani, reprezentând 29,13% dintre alegătorii care au votat până la ora 17.00.

Cea mai mică prezenţă de vot a fost înregistrată în categoria de vârstă de peste 71 de ani, în vreme ce tinerii cu vârste cuprinse între 18-25 de ani reprezintă doar 10,41% dintre alegătorii care au votat până la ora 17.00.

O mobilizare generală a alegătorilor moldoveni are loc în diasporă, unde s-au format cozi lungi la cele mai multe secţii de votare, în special la Moscova, Mestre, Milano, Parma, Londra, Frankfurt, Dublin, Paris şi Bucureşti.

Moldovenii au călătorit sute de kilometri pentru a vota în al doilea tur al scrutinului prezidenţial şi s-au mobilizat pe pagina ”Adoptă un vot”, unde se oferă cazare gratuită în marile oraşe din Europa. De asemenea, moldovenii au postat poze cu cozile de la urne sub hashtag-ul #MAIAvemosansa.

Comisia Electorală Centrală a anunţat epuizarea celor 3.000 de buletine de vot la secţia din Stratford, Londra. Oamenii adunaţi în faţa secţiei au început să protesteze, însă aceştia sunt redirecţionaţi spre Ambasada Repubicii Moldova, care este situată în partea cealaltă a Londrei.

De asemenea, există riscul de epuizare a buletinelor de vot şi la alte secţii din străinătate.

Prima secţie de votare din străinătate s-a închis la ora 14.00 la Tokyo. În metropola japoneză au votat 46 de cătăţeni moldoveni, faţă de cei 25 care au votat în primul tur al scrutinului prezidenţial. 

Ulterior, s-au închis şi secţiile de vot din Beijing, unde au votat 27 de persoane faţă de cele 19 din primul scrutin - şi Krasnoiarsk, unde s-au prezentat la urne 32 de alegători.

Autorităţile electorale au deschis o sută de secţii de votare pentru moldovenii din străinătate.

Moldovenii care locuiesc în România au la dispoziţie unsprezece secţii de vot amenajate în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Galaţi, Constanţa, Braşov, Bacău, Suceava şi Craiova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.