Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat joi pe ambasadorul rus de la Chişinău pentru a da explicaţii cu privire la exerciţiile militare repetate, organizate de către Grupul Operativ de Trupe Ruse pe teritoriul disputat al Transnistriei, care au avut drept scop proclamat ”contracararea unor ameninţări teroriste”, transmite Radio Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Diplomaţii moldoveni susţin că asemenea acţiuni militare sunt provocatoare şi inadmisibile, reprezentând o ameninţare la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul de Externe a subliniat nevoia retragerii forţelor militare ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. În scgimb, diplomatul a precizat că actuala misiune de menţinere a păcii din Transnistria, care este alcătuită exclusiv din trupe ruse, ar trebui să fie înlocuită de o misiune multinaţională cu mandat internaţional.

Biroul pentru Reintegrare şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la aceste exerciţii militare, care au avut loc în zilele de marţi şi miercuri, în apropiere de Tiraspol. Mai mult, instituţia a calificat aceste acţiuni ruse ca fiind ilegale şi inadmisibile pe teritoriul Republicii Moldova.

Marţi, trupele ruse s-au alăturat trupelor separatiste proruse din regiunea moldoveană Transnistria pentru a efectua exerciţii, pentru a doua oară în ultima lună. La exerciţiile antitero, desfăşurate într-o localitate situată la sud de Tiraspol, au luat parte unităţi speciale.

Chişinăul a criticat primul exerciţiu din această lună, însă nu a reacţionat imediat faţă de cel de-al doilea.

Regiunea separatistă Transnistria s-a despărţit de Chişinău în anii "90, evocând o unire a Republicii Moldova cu România. De asemenea, separatiştii proruşi au purtat un război cu moldovenii în 1992, soldat cu aproximativ 1.500 de morţi.

Aproximativ 1.000 de "pacificatori" ruşi sunt staţionaţi în continuare în Transnistria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.