Preşedintele rus Vladimir Putin a mărturisit că nu are smartphone, după ce s-a prezentat anul trecut ca o ”persoană obişnuită”, care aproape că nu utilizează Internetul şi nu are cont pe reţele de socializare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Spuneţi că toată lumea are un smartphone”, a declarat Putin joi, în urma unui discurs al directorului Institutului Naţional de Cercetări Kurceatov, Mihail Kovalciuk, la o reuniune cu cercetători şi academicieni ruşi, la Novosibirsk, în Siberia Occidentală.

Kovalciuk tocmai spusese în discursul său că, la ora acutală, ”orcine are un smartphone în buzunat”.

”Eu nu am smartphone”, a anunţat Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani.

În 2005, el a spunea că nu are telefon mobil.

La conducerea Rusiei de 17 ani şi candidat la propia succesiune, în alegerile prezidenţiale de la 18 martie, Putin a dat asigurări anul trecut, într-o întâlnire cu tineri ruşi, că se simte ”o persoană obişnuită”, al cărei program de muncă ”se termină atât de târziu”, încât nu se gândeşte decât ”să se ducă la culcare cât mai repede posibil” şi ”nu să se uite pe Instagram”.

”Dacă angajaţii administraţiei mele folosesc Internetul în mod foarte activ (...), personal, eu aproape că nu-l folosesc”, a mărturisit el.

Spre deosebire de Putin, premierul rus Dmitri Medvedev, în vârstă de 52 de ani, este adesea văzut în public cu iPhone-ul său şi publică cu regularitate fotografiilepe care le face pe paginile sale oficiale pe Instagram şi Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.