Preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat pe premierul indian Narendra Modi, cu care a vorbit la telefon, că nu va participa la summitul G20 de luna viitoare de la New Delhi, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

India este gazda summitului G20 din acest an, care va avea loc în capitala New Delhi în perioada 9-10 septembrie.

Vladimir Putin l-a sunat luni pe premierul Modi pentru a-i spune că ministrul de externe Serghei Lavrov va participa la summit în numele său. Cei doi lideri au discutat, de asemenea, mai multe "probleme regionale şi globale de interes reciproc", a precizat India într-un comunicat.

Comunicatul Kremlinului dat după convorbirea telefonică menţionează doar că "a avut loc un schimb de opinii în legătură cu viitorul summit G20 de la New Delhi", dar nu spune că Putin nu va participa la reuniune.

Un purtător de cuvânt al conducerii ruse a declarat însă săptămâna trecută că Vladmir Putin nu va participa la summit deoarece are un "program încărcat".

În comunicatul Indiei se spune în schimb că Narendra Modi şi-a exprimat "înţelegerea faţă de decizia Rusiei" şi i-a mulţumit liderului de la Kremlin că a sprijinit iniţiativele avute de New Delhi în perioada în care acesta a deţinut preşedinţia G20.

Din G20 fac parte cele mai bogate 19 ţări din lume, plus Uniunea Europeană. India deţine în prezent preşedinţia G20, care se schimbă anual între membri. Este de aşteaptat ca invazia Rusiei în Ucraina să fie un subiect de discuţie la summitul de la New Delhi, unde vor fi prezenţi lideri mondiali, inclusiv preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Rishi Sunak.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin nu a participat fizic nici la summitul BRICS - un club ce reuneşte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - care a avut loc la Johannesburg. Putin a vorbit la summitul BRICS prin legătură video, pentru a evita riscul unei posibile arestări, în condiţiile în care Curtea Penală Internaţională (CPI), recunoscută de Africa de Sud, a emis un mandat de arestare împotriva sa, acuzându-l de crime de război în Ucraina.

"Părţile au discutat despre rezultatele celui de-al XV-lea Summit BRICS de la Johannesburg. Părţile au subliniat importanţa acordurilor la care s-a ajuns, în special a extinderii BRICS, care va contribui fără îndoială la creşterea influenţei asociaţiei în afacerile internaţionale", se spune în comunicatul Kremlinului. Declaraţia menţionează, de asemenea, că cele două ţări au convenit să "colaboreze îndeaproape în contextul preşedinţiei ruse a BRICS", care începe la 1 ianuarie anul viitor.

Comunicatul Kremlinului începe însă cu informaţia că Vladimir Putin "l-a felicitat încă o dată călduros" pe Narendra Modi pentru aselenizarea cu succes a staţiei spaţiale indiene Chandrayaan-3, în apropierea polului sudic al Lunii. Felicitările sunt transmise în contextul în care cu câteva zile înainte, Moscova înregistrase un eşec usturător în tentativa similară de a-şi trimite propria sondă spaţială la polul sudic al Lunii.

"Cei doi lideri şi-au reafirmat disponibilitatea de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală în sectorul spaţial", menţionează comunicatul Kremlinului. "Discuţia a abordat, de asemenea, aspecte actuale ale relaţiilor ruso-indiene, care se dezvoltă progresiv în spiritul unui parteneriat strategic special privilegiat", a adăugat acesta.

"S-a afirmat dinamica pozitivă a cooperării comerciale şi economice. Părţile şi-au exprimat intenţia reciprocă de a pune în aplicare în mod consecvent proiecte de anvergură în sectorul energetic şi de a colabora în vederea extinderii infrastructurii internaţionale de transport şi logistică", transmite Kremlinul, în condiţiile în care India a fost un colac de salvare pentru Moscova după impunerea sancţiunilor economice occidentale ca urmare a invadării Ucrainei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.