Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că este pregătit să primească în vizită la Moscova orice candidat la alegerile prezidenţiale din SUA, care doreşte să îmbunătăţească relaţiile bilaterale dintre cele două state. Declaraţia liderului rus vine după ce republicanul Donald Trump a anunţat că are de gând să viziteze Moscova dacă va câştiga cursa pentru Casa Albă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau să vă amintesc de cuvintele preşedintelui Putin. Acesta a susţinut că este pregătit să primească orice candidat prezidenţial, care are de gând să îmbunătăţească relaţiile şi dialogul dintre cele două state”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov.

De asemenea, acesta a declarat că partea rusă va reacţiona pozitiv faţă de orice încercare de dialog.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Relaţiile bilaterale ruso-americane au fost în ultimii doi ani extrem de tensionate, după implementarea sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei pentru anexarea Crimeei şi pentru finanţarea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.