Proiectul integrării europene ”a murit” duminică, odată cu înfrângerea listei proeuropene a lui Emmanul Macron de către cea a extremei drepte franceze din Rassemblement national (RN),apreciază fostul consilier al lui Donald Trump Steve Bannon, foarte criticat de majoritatea aflată la putere în Franţa din cauza legăturilor sale cu fostul Front Naţional (FN), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mişcarea de integrare, ceea ce a fost mereu Uniunea Europeană (UE), a murit”, a declarat luni Bannon într-un interviu acordat AFP la Hotelul Bristol, la Paris, catalogând alegerile europene drept ”istorice”.

Marile partide europene au suferit pierderi importante în scrutinul de duminică - însă deţin în continuare majoritatea - în timp ce ascensiunea populiştilor de extremă dreapta a fost limitată.

Preşedintele francez a susţinut ”un discurs foarte puternic cu privire la viitoarele State Unite ale Europei, în septembrie 2017, la Sorbona. El a fost respins ieri (duminică)”, a apreciat fostul strateg, care se prezintă ca un agitator al unor idei pe lângă mişcări populiste naţionaliste.

Populiştii naţionalişti au avansat un pic în toată Europa în scrutinul european.

Lista lui Marine Le Pen a obţinut 23,31% din voturile exprimate duminică, devansând cu 0,9 puncte procentuale lista la République en marche (LREM), susţinută de Macron.

În 2014, FN (devenit RN) a obţinut 24,8% din sufragii, un scor mai bun ca cel din weekend.

”Ceea ce m-a frapat este că Macron nu şi-a lărgit baza în afara elitei urbane a metropolelor, diviziunea franceză a partidului de la Davos”, a comentat Bannon, care s-a întâlnit în ultimele luni cu lideri RN pentru a discuta despre fiannţări.

Steve Bannon, care a fost invitatul-vedetă al Congresului RN din 2018, consideră că partidele populist-naţionaliste au de-acum ”potenţialul să înfiinţeze un «super-grup» ce ar putea deveni al doilea cel mai mare în Parlamentul European (PE)”.

În prezent, aceste formaţiuni sunt împărţite în PE în trei entităţi - ENL (extremă dreapta), din care face parte RN şi Liga italiană, CRE (naţional-conservatori) în jurul PiS-ului polonez şi ELDD (diverşi) din care face parte Partidul Brexitului al lui Nigel Farage.

”Acest lucru va necesita simţ politic, pentru că fiecare partid este diferit, dar ar putea să reuşească. Cel mai important este ca această masă critică să permită să existe o minoritate de blocaj”, consideră el.

Marine Le Pen a suferit o ”umilire publică” în alegerile prezidenţiale din 2017, însă ea a ”schimbat de atunci complet Frontul Naţional şi l-a redenumit «Rassemblement national». (...) Cursa în alegerile prezidenţiale franceze din 2022 a început în această dimineaţă”, a declarat el.

Steve Bannon a spus de asemenea că l-a ”felicitat” duminică seara pe Nigel Farage, a cărui formaţiune în favoarea Brexitului a obţinut o victorie detaşată în Regatul Unit şi pe care-l consideră un posibil - viitor premier - al Marii Britanii, la fel cum este Matteo Salvini în Italia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.