Procuratura din Belgrad a decis reţinerea pentru 48 de ore a lui Sebastian Ghiţă pentru posesie de documente falsificate, după ce a fost arestat în noaptea de joi spre vineri pe baza unui mandat emis de autorităţile de la Bucureşti, anunţă agenţia Tanjug.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ghiţă a fost reţinut pentru comiterea unei infracţiuni pe teritoriul sârb şi pentru posesie de documente falsificate.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Fostul deputat şi-a schimbat şi înfăţişarea, potrivit unei fotografii publicate de Poliţia Română. Astfel, fostul deputat şi-a lăsat barbă şi s-a ras în cap.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că Ghiţă a fost capturat după ce fratele său a fost urmărit. Aflat iniţial la Istanbul, fratele lui Ghiţă a plecat către Serbia.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.