Procesul referitor la prăbuşirea podului din Genova începe la patru ani de la incidentul soldat cu 43 de morţi

Procesul referitor la prăbuşirea podului din Genova începe la patru ani de la incidentul soldat cu 43 de morţi

Un proces care implică 59 de inculpaţi, inclusiv pe fostul director executiv al companiei Atlantia, Giovanni Castellucci, acuzaţi de prăbuşirea unui pod de pe o autostradă din Genova, începe, joi, în faţa rudelor victimelor. Incidentul, care a avut loc în august 2018, s-a soldat cu moartea a 43 de persoane, relatează Reuters.

Procesul se desfăşoară în cea mai mare sală a tribunalului din Genova şi va dura, probabil, mai mult de un an. Un cort în care sunt amplasate ecrane a fost amenajat afară pentru a găzdui încă alte câteva sute de persoane şi jurnalişti care doresc să participe.

Podul rutier, operat de unitatea însărcinată cu gestionarea autostrăzilor a companiei Atlantia, Autostrade per l’Italia (”Autostrăzi pentru Italia - Aspi), s-a prăbuşit în mijlocul sezonului estival pe 14 august 2018. Incidentul s-a soldat cu moartea a 43 de persoane şi a scos la lumină starea rudimentară a infrastructurii Italiei.

Procurorii au întocmit o listă cu 178 de martori, care îl include şi pe actualul director general al Aspi, Roberto Tomasi, şi doi foşti miniştri ai infrastructurii pe care doresc să-i cheme.

Surse juridice au spus că mulţi dintre avocaţii inculpaţilor, care au negat întotdeauna acuzaţiile, contestă constatările unui raport de expertiză cu privire la cauzele prăbuşirii, a cărui realizare a durat un an. Aceştia ar putea cere instanţei să anuleze procesul-verbal şi să solicite elaborarea altuia nou.

”Se aşteaptă ca procesul să fie lung şi complex”, a declarat Egle Possetti, purtătorul de cuvânt al comitetului de rude ale victimelor, care şi-a pierdut sora, cumnatul şi cei doi nepoţi în urma incidentului.

”Sperăm că nu vor exista lacune care să întrerupă firul adevărului şi justiţiei care a apărut deja în cadrul anchetei”, a adăugat ea.

Judecătoarea Paola Faggioni, care în aprilie a dispus procesul, a acceptat şi o înţelegere financiară propusă de Autostrade şi compania-soră SPEA pentru a închide procesul împotriva lor.

Giovanni Paolo Accinni, avocatul lui Castellucci, a declarat după decizia de acuzare din aprilie că acuzaţiile împotriva clientului său vor ”cădea ca o frunză de toamnă”.

Acuzaţiile împotriva lui Castellucci includ punerea în pericol a siguranţei pe drumuri şi eşecul intenţionat de a lua măsuri preventive pentru a preveni dezastrele. Codul penal prevede o pedeapsă de maximum 15 ani în cazul în care va fi condamnat.

Prăbuşirea podului a provocat o dispută între compania Atlantia, condusă de familia Benetton, şi Guvern italian, care s-a încheiat anul trecut cu vânzarea de către Atlantia a pachetului de acţiuni din cadrul unităţii Autostrade.

Într-un document consultat de Reuters cu privire la concluziile anchetei asupra dezastrului, procurorii au conchis anul trecut că prăbuşirea a fost declanşată de ruperea cablurilor portante din interiorul suportului celui de-al nouălea stâlp al podului, care au fost erodate din cauza climatului eroziv în cei 51 de ani de când a fost podul dat în folosinţă.


 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră