Procesul istoric al destituirii lui Donald Trump a început cu un război în tranşee între apărătorii republicani şi procurorii democraţi care au denunţat reguli de procedură ”trucate” vizând să conducă la o achitare în pas de asalt a preşedintelui Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regulile jocului propuse de liderul majorităţii republicane Mitch McConnell au fost adoptate - după 13 ore de dezbateri - în acest al treilea proces de destituire din istoria ţării, după cele ale lui Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1999.

Democraţii, care reprezintă acuzarea, îşi prezintă argumetele miercuri, începând de la ora locală 13.00 (20.00, ora României).

Încă din deschiderea dezbaterilor în Senat, la Washington, cele două tabere au părut la fel de ireconciliabile ca ţara, împărţită pe tema sorţii miliardarului republican, Aflat în campanie în vederea unei realegeri, el a fost inculpat cu privire la abuz de putere şi obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului la 18 decembrie de către Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.

Republicanii, care deţin o majoritate de 53 din cele 100 de mandate în Senat, au făcut bloc pentru a respinge un număr de 11 cereri depuse de democraţi. Ei cereau să obţină documente guvernametale şi convocarea unor martori-cheie, precum şeful de cabinet al Casei Albe Mick Mulvaney şi fostul consilier în probleme de securitate naţională John Bolton.

”MERGEM DE-ANDOASELEA”

Liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer a denunţat ”o ruşine naţională” care răspunde, în opinia sa, voinţei preşedintelui Trump de a-şi ”ascunde” ”faptele rele”.

”Mergem de-andoaselea, un proces înainte de probe”, a tunat Adam Schiff, însărcinat să reprezinte acuzarea democraţilor, care denunţă un ”proces trucat”.

”Un proces echitabil necesită martori”, a subliniat Hakeem Jeffries, un membru al echipei procurorilor.

Candidata la învestitura demicrată în vederea alegerilor prezidenţiale Elizabeth Warren a justiticat marţi seara acest război de uzură. ”Să fim clari, n-am dezbate amendamente la ora (locală) 22.00 dacă senatorii republicani nu ar trişa în regulile procesului”, a denunţat ea.

Un semn al tensiunilor tot mai mare pe măsură ce trecea timpul este faptul că preşedintele Curţii Supreme, care prezidează dezbaterile, John Roberts, a emis un rar apel la ordine şi le-a cerut celor două părţi să respecte un ”discurs civilizat”.

Democraţii dispun de 24 de ore - pe o perioadă de trei zile - să-şi prezinte argumentele. Apoi va fi rândul apărării, pe aceeaşi perioadă. În fine, senatorii care fac oficiul de juraţi, vor avea 16 ore să pună întrebări.

Tabăra prezidenţială a lăsat întredeschisă uşa unei reveniri ulterioare asupra problemei martorilor şi documentelor, chiar dacă avocaţii lui Donald Trump au subliniat că vor continua să li se opună.

”Este o foaie de drum echitabilă pentru procesul nostru”, a apreciat influentul McConnell, care nu-şi ascunde voinţa de a-i oferi miliardarului republican achitarea rapidă pe care acesta o speră - ideal în două săptămâni.

”MASCARADĂ”

Acuzat că vrea să organizeze un proces nocturn, când americanii dorm, el a fost nevoit să prelungească cu o zi durata prezentării argumentaţiilor faţă de o primă  propunere.

Cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite nu este prezent la audieri.

Aflat în deplasare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Elveţia, el a catalogat din nou acest proces drept o ”farsă” şio ”vânătoare de vrăjitoare”.

O convorbire telefonică din iulie se află în centrul scandalului. Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să ancheteze cu privire la Joe Biden, adversarul său potenţial în alegerile prezidenţiale la 3 noiembrie.

În această primă zi de proces, transmisă în direct de posturi de ştiri, democraţii au profitat de amendamentele depuse pentru a-şi prezenta dosarul acuzării.

După democraţi, fostul magnat în domeniul imobiliar trebuie să fie destituit pentru că a exercitat un şantaj asupra Kievului - lansarea unei anchete în schimbul unei deblocări a unui ajutor militar crucial - iar apoi a refuzat să colaboreze cu ancheta parlamentară.

Avocatul Casei Albe Pat Cipollone a răspuns că actul inculpării este ”nu doar ridicol, ci şi periculos pentru Republica noatră”. ”Este timpul să demareze” procesul ”pentru a putea pune capăt acestei mascarade ridicole”, a pledat el.

De la izbucnirea scandalului ucrainean, în septembrie, preşedintele în vârstă de 73 de ani nu a încetat să clameze că apelul său telefonic cu omologul său este ”perfect”.

”Este perfect! Este deci perfect normal să-i răsuceşti braţul unui aliat blocând un ajutor militar pentru a obţine un impuls şi a trişa în viitoarele alegeri”, a ironizat Adam Schiff.

El a comparat atitudinea preşedintelui cu cea a unui ”monarh, exact pericolul de care este menită Constituţia să ne apere”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.