Justiţia americană a anunţat că a abandonat proceduri judciare vizând gardieni care nu l-au supravegheat pe Jeffrey Epstein în noaptea din 2019 în care s-a sinucis, la o zi după ce a găsit-o vinovată de trafic sexual de minori, la New York, pe Ghislaine Maxwell, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorul Damian Williams a dispus, într-o ordonanţă judiciară a unui trubunal federal din Manhattan, ”abandonarea procedurilor” (nolle prosequi) împotriva lui Tova Noel şi  Michael Thomas.

Justiţia i-a inculpat în noiembrie 2019 pe cei doi gardieni de la o închisoare din New York, la trei luni după ce Epstein s-a spânzurat în celulă, la 10 august, înainte să fie judecat cu privire la infracţiuni sexuale.

Cei doi agenţi penitenciari au fost acuzaţi de faptul că nu şi-au făcut rondurile de supraveghere în noaptea de 9 spre 10 august 2019 şi că au rămas la birou, pe Internet.

Jeffrey Epstein, un investitor financiar multimilionar cu un stil de viaţă de lux, a fost găsit mort în zori, la 10 august, iar autopsia a conchis că s-a spânzurat, în pofida unor polemici şi teorii ale complotului.

Secretarul american al Justiţiei de la acea vreme William Barr a denunţat nereguli ”grave” în această închsioare, reputată ca sigură, în care Epstein era încarcerat de la arestarea sa, în iulie 2019, şi inculparea sa de infracţiuni sexuale vizând fete tinere.

În ordonanţa de clasare, procurorul din Manhattan arată că cei doi gardieni au falsificat ”voit” şi ”în cunoştinţă de cauză” ”documente” pentru a face să se creadă că şi-au făcut rondul în acea noapte.

La acea vreme, directorul Închisorii Metropolitan Correctional Center a fost mutat, iar cei doi agenţi suspendaţi.

Într-o înţelegere cu justiţia, Noel şi Thomas au fost obligaţi doar la muncă în folosul comunităţii, potrivit ordonanţei.

Fosta parteneră şi complice a lui Epstein, brtanica Ghislaine Maxwell, a fost găsită vinovată, miercuri seara, de către tribunalul federal din Manhattan de o serie de infracţiuni sexuale, între care cea mai gravă este de trafic de fete tinere minore în perioada 1994-2004 în folosul lui Epstein.

Ghislaine Maxwell, în vârstă de 60 de ani, care are şi cetăţenie franceză şi americană, riscă să fie condamnată la zeci de ani de închisoare.

Data stabilirii pedepsei nu a fost stabilită încă.

Avocaţii săi au anunţat că vor face apel, însă victime ale cuplului Maxwell-Epstein şi-au exprimat uşurarea la pronunţarea acestui verdict care arată că ”nimeni nu este mai presus de lege”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.