Laburistul Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei, şi-a anunţat joi seara susţinerea publică pentru prezidenţiabila democrată Hillary Clinton , avertizând cu privire la retorica islamofobă promovată de către republicanul Donald Trump, de care profită doar jihadiştii Statului Islamic, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timpul unei scurte opriri în metropola Chicago, Sadiq Khan a declarat că este un ”mare fan” al democratei Hillary Clinton şi speră că aceasta va câştiga alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Primarul londonez efectuează în aceste zile prima sa vizită în Statele Unite.

”Este fără nicio îndoială cel mai experimentat candidat înscris vreodată în cursa prezidenţială. Ca tată a două fiice, cred că mesajul transmis atunci când vorbim de cea mai puternică politiciană din lume este unul fenomenal. Sper că ea va câştiga”, a declarat primarul laburist, care este unul dintre cei mai influenţi politicieni musulmani din statele europene.

Imediat după victoria din alegerile locale, Sadiq Khan a intrat într-o dispută cu republicanul Donald Trump în ceea ce priveşte propunerea acestuia de a interzice accesul imigranţilor şi refugiaţilor musulmani în Statele Unite.

De asemenea, primarul londonez nu s-a sfiit să catalogheze planul prezidenţiabilului republican drept unul ”ignorant”.

În timpul unui discurs de 45 de minute, politicianul laburist nu l-a numit pe Donald Trump, însă a condamnat planul de interzicere a accesului musulmanilor în Statele Unite.

”Cred că dacă sugerezi că musulmanii nu sunt bineveniţi în Statele Unite, dacă sugerezi că doar pentru că un individ este musulman atunci nu este compatibil cu civilizaţia vestică, atunci în mod neintenţionat promovezi o retorică în favoarea Daesh”, a susţinut Sadiq Khan înainte de Consiliului pentru Afaceri Globale de la Chicago.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.