Prima întâlnire a preşedintelui american Joe Biden cu noul premier australian, Anthony Albanese, la Summitul QUAD de la Tokyo, a avut războiul din Ucraina drept unul dintre subiectele principale de discuţie. Liderii au convenit că SUA şi Australia vor evita repetarea unui eveniment similar în regiunea Indo-Pacifică, potrivit unui comunicat al Statelor Unite ale Americii, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele SUA Joe Biden ”a lăudat sprijinul puternic al Australiei oferit Ucrainei de la invazia Rusiei, iar liderii au convenit asupra importanţei continuării solidarităţii, inclusiv cu scopul de a se asigura că niciun eveniment similar nu se va repeta vreodată în Indo-Pacific”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Premierul australian Anthony Albanese a depus jurământul de învestire luni înainte de a călători în Japonia pentru a participa la summitul Quad de la Tokyo, alături de liderii din SUA, India şi Japonia.

De asemenea, Biden a ”condamnat războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei” în cadrul întâlnirii cu premierul Indiei, Narendra Modi, potrivit unui comunicat a Casei Albe.

”Liderii s-au angajat să continue oferirea de asistenţă umanitară şi au discutat în ce mod să coopereze pentru a gestiona perturbările cauzate de războiul din Ucraina, în special creşterea preţurilor la energie şi alimente, precum şi pentru a-şi proteja cetăţenii şi întreaga lume”, se arată în comunicat.

Premierul indian Modi a fost reticent în ceea ce priveşte condamnarea invaziei Rusiei în contextul relaţiilor bilaterale ale celor două ţări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.