Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis vineri o anchetă „majoră” în cazul busculadei în care au murit zeci de oameni, inclusiv copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timpul vizitei la locul unde a avut loc tragedia de joi seară, în apropierea Muntelui Meron, Netanyahu a spus că o anchetă „majoră” va face ca un astfel de dezastru să nu mai aibă loc vreodată.

Cel puţin 45 de oameni au murit şi 150 au fost răniţi la festivalul Lag B'Omer care a atras zeci de mii de evrei ortodocşi.

„Au avut loc scene sfâşietoare aici. Oameni care au fost striviţi mortal, inclusiv copii”, le-a spus Netanyahu reporterilor la faţa locului.

Prim-ministrul a declarat că „teribilul dezastru” este unul dintre cele mai grave din istoria ţării, adăugând că duminică va fi zi de doliu naţional.

Busculada a avut loc în jurul orei locale 01:00, joi spre vineri, şi primele informaţii au sugerat că o structură s-a prăbuşit.

Surse din poliţie au declarat ulterior pentru ziarul Haaretz că totul a început când unii oameni au alunecat pe trepte, ceea ce a făcut ca mai mulţi să cadă. Acest lucru nu a fost confirmat oficial.

Înregistrările video publicate online arată mii de oameni încercând să fugă printr-un culoar strâmt. Prin megafoane, oamenilor le-a fost cerut să se disperseze înainte ca poliţia să ceară evacuarea completă a locului.

Unii martori au criticat răspunsul poliţiei şi au spus că incidentul a început când a închis pasajul cu lărgime de 3 metri.

„Era foarte aglomerat... oamenii erau nevoiţi să meargă pe rampă pentru a ieşi”, a declarat un tânăr pentru AFP. „Poliţia l-a închis. Apoi mai mulţi oameni au ajuns şi poliţia nu i-a lăsat să iasă, aşa că oamenii au început să cadă”.

Alţi doi martori au declarat pentru Haaretz că o baricadă a poliţiei i-a împiedicat pe oameni să iasă din zona aglomerată.

„Îmi asum întreaga responsabilitate, pentru bune şi rele, şi sunt pregătit pentru orice inspecţie”, a spus reporterilor şeful poliţiei din regiune, Shimon Lavi. Ulterior, el a declarat pentru AFP că ofiţerii săi au făcut tot ce au putut.

Alţi oficiali din poliţie au declarat pentru presa locală că oamenii au alunecat în pasajul strâmt şi busculada era „scăpată de sub control”.

Mii de poliţişti au fost trimişi în zonă şi au închis evenimentul după busculadă.

În urma tragediei, lideri mondiali au transmis mesaje de condoleanţe şi de sprijin. Între ei, prim-ministrul britanic Boris Johnson, cancelarul german Angela Merkel şi oficiali ai Uniunii Europene.

Anual, zeci de mii de evrei ortodocşi iau parte la pelerinajul de la Meron pentru Lag B'Omer, sărbătoare religioasă marcată prin focuri în aer liber, rugăciuni şi dansuri.

Faptul că programul de vaccinare anti-Covid în Israel s-a dovedit un succes a făcut ca autorităţile să ridice multe dintre restricţii şi, astfel, adunarea a fost organizată anul acesta la un nivel mai mare.

Locul de pelerinaj este împărţit între bărbaţi şi femei. Imaginile arată că busculada a avut loc într-una dintre secţiunile rezervate bărbaţilor.

Potrivit Times of Israel, la evenimentul de joi noapte au ajuns 100.000 de oameni. Anul trecut, evenimentul a fost restricţionat, iar acum numărul participanţilor a fost mai mic faţă de alţi ani, când sute de mii de oameni luau parte la festival.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.