Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avertizat sâmbătă dimineaţă că orice ameninţare la adresa stabilităţii chineze este ”absolut inacceptabilă” în Hong Kong. Aceste declaraţii au avut loc cu ocazia ceremoniei de învestire a noului lider din Hong Kong, Carrie Lam, şi a aniversării a două decenii de la predarea regiunii administartive speciale de către Marea Britanie, transmite DPA.
”Orice încercare de a pune în pericol suveranitatea şi securitatea chineză reprezintă o provocare la adresa puterii Guvernului Central... folosirea acestui teritoriu pentru a lansa activităţi de infiltrare şi sabotaj împotriva continentului încalcă o linie roşie şi este absolut inacceptabilă”, a declarat Xi.
De asemenea, preşedintele chinez a subliniat importanţa armoniei în fosta colonie britanică, cerând implementarea unyi sistem de garantare a securităţii naţionale şi a unei educaţii naţionale patriotice pentru tineret.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Hong Kong trebuie să îmbunătăţească educaţia şi să crească atenţia publică asupra istoriei şi culturii naţiunii chineze”, a completat preşedintele de la Beijing.
Acesta a menţionat că politica ”o ţară, două sisteme” a fost implementată iniţial pentru a realiza şi a menţine unitatea naţională. Însă, alegerea lui Carrie Lam la conducerea regiunii administrative speciale a atras acuzaţii cu privire la presiunea pusă de Beijing asupra celor 1.200 de membri ai comisiei care-l alege pe şeful Executivului.
Alegerea acesteia implică mari probleme, pentru că Beijingul ar putea să o forţeze să treacă o legea controversată a securităţii naţionale, care ar preveni orice trădare, seccesiune, răzvrătire sau subversiune faţă de Guvernul Central.
Această lege a fost iniţial redactată în 2003, iar jumătate de milioan de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta la Hong Kong.
Peste 20 de membri ai formaţiunilor Demosisto şi Liga Social-Democrată au încercat să pornească un protest în apropierea unui centru expoziţional din Hong Kong.
Însă, aceştia au fost imediat ridicaţi de către autorităţile locale, după ce un grup pro-Beijing a încercat să-l confrunte pe activistul Joshua Wong.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.