Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a ordonat, joi, actualizarea planurilor operaţionale ale armatei pentru a răspunde ameninţărilor nucleare şi balistice din partea Coreei de Nord, a anunţat preşedinţia sud-coreeană, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Yoon a dat aceste dispoziţii la prima sa vizită într-un buncăr militar din capitala Seul, care ar servi drept post de comandă în caz de război.

Vizita sa a avut loc pe fondul exerciţiilor militare ale forţelor armate comune dintre Coreea de Sud şi Statele Unite, lansate luni, care sunt cele mai mari din ultimii ani.

Exerciţiile anuale de vară au fost redenumite Ulchi Freedom Shield şi urmează să se încheie la 1 septembrie. Ele implică primul antrenament pe teren între cele două armate din 2017, după ce manevrele militare au fost reduse pe fondul pandemiei de Covid şi în timpul mandatului predecesorul lui Yoon, care a încercat să consolideze relaţiile Phenianul.

Yoon a subliniat că exerciţiile din acest an au fost efectuate într-un scenariu schimbat, iar planurile operaţionale reflectă ameninţările în evoluţie ale Coreei de Nord.

”Trebuie să pregătim urgent măsuri pentru a garanta vieţile şi bunurile poporului nostru, inclusiv actualizarea planurilor operaţionale împotriva ameninţărilor nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord, care devin o realitate”, a transmis Yoon comandanţilor militari în timpul vizitei.

Coreea de Nord a efectuat teste cu rachete într-un ritm fără precedent în acest an şi este pregătită să efectueze în orice moment primul său test nuclear din 2017, au declarat oficialii de la Seul săptămâna aceasta.

Phenianul a lansat două rachete de croazieră de pe coasta de vest săptămâna trecută, după ce Coreea de Sud şi Statele Unite au început pregătirile preliminare pentru exerciţiile militare.

Phenianul a criticat vreme îndelungată exerciţiile combinate drept o ”politică ostilă” şi o repetiţie pentru invazie.

Yoon, care a promis că va spori exerciţiile şi pregătirea generală împotriva Coreei de Nord, a cerut consolidarea capacităţii independente a armatei de a contracara rachetele nord-coreene, consolidând în acelaşi timp descurajarea extinsă a SUA, inclusiv umbrela sa nucleară.

El le-a ordonat comandanţilor să accelereze planurile de înfiinţare a aşa-numitului sistem ”Kill Chain”, conceput să lanseze lovituri preventive împotriva rachetelor Phenianului şi, eventual, a leadershipului Coreei de Nord, dacă este detectat un atac iminent.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.